O casă din sectorul Botanica al capitalei, cuprinsă de flăcări. Patru echipaje de pompieri au intervenit la lichidarea incendiului
O casă din sectorul Botanica al capitalei a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori, comunică MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), incendiul a izbucnit într-un garaj amplasat în apropierea casei de locuit. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din interiorul garajului două butelii de gaz, prevenind producerea unei deflagrații.
În urma incendiului, garajul cu suprafața totală de 30 de metri pătrați a ars complet, dar și circa 10 metri pătrați din căptușeala casei de locuit.
Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 27 situații de risc.
Conform IGSU, de la începutul acestui an, au fost înregistrate 721 de incendii, în urma cărora 68 de persoane au decedat, inclusiv un copil.
„Pentru o viață activă la orice vârstă”. MMPS lansează concursul Premiul Național pentru vârstnici, ediția 2026
Vreme caldă și cer senin în zilele de odihnă. Temperaturile vor ajunge până la +36°C
CNAS a finanțat prima tranșă a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna august
Peste 52 000 de euro pentru a interveni într-o cauză penală. Un bărbat, trimis în judecată pentru trafic de influență
IGP semnalează noi cazuri de fraudă. O contabilă a transferat escrocilor 918 000 de lei după ce a primit un mesaj fals pe Telegram
Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la Banca de Economii
Vânat ilegal la Condrița. Doi bărbați, cercetați penal după ce au capturat și ucis un mistreț
Cronica ARHIVELOR | Mărturiile lui Iliei Ilașcu despre anii de detenție la Tiraspol
O moldoveancă și-a pierdut viața într-un accident produs în Italia. Fiica sa este internată în stare gravă
VIDEO // Deversările din lacul Novodnistrovsk vor fi reduse în următoarele două săptămâni din cauza secetei
Cod galben de pericol de incendiu în Republica Moldova până pe 7 august
IGSU: Tânărul dispărut la scăldat pe plaja din orașul Vadul lui Vodă a fost găsit decedat
VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță rezultatele analizei preliminare a „salariilor nesimțite” și principalele soluții propuse de Guvern
Un bărbat a primit cinci ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, după ce ar fi promis soluții favorabile în dosare penale contra sumei de 50 mii de euro
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie
Scriitori și artiști din diaspora se reunesc în august la Biblioteca Națională în cadrul Zilelor Diasporei 2026
Condiții mai bune pentru pacienții Institutului de Cardiologie. O secție a instituției a fost renovată cu suportul CNAM
Chișinăul și Kievul intensifică cooperarea pentru monitorizarea debitului râului Nistru
Energocom îndeamnă consumatorii să reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf
Site-ul Ministerului Educației și Cercetării a fost ținta unui atac cibernetic
Raionul Cahul devine platformă de schimb de experiență pentru agricultura adaptată climei
Ambasada Republicii Moldova în Italia a emis o alertă după cutremurul din Napoli și solicită moldovenilor din zonă prudență
BTA // A 10-a paradă internațională a vehiculelor de epocă, organizată la Vidin
Peste 316 milioane de lei au fost achitate de CNAM pentru serviciile medicale oferite în luna iunie
FOTO // Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți va avea un acoperiș modern și sigur
Grecia: Pompierii, puși în dificultate de un incendiu care amenință o cunoscută stațiune estivală
Atenție, șoferi! Ambuteiaje pe drumul R3, între Bardar și Hîncești, din cauza lucrărilor de reparație
REPORTAJ MOLDPRES // China verde de pe platoul tibetan: regiunea Aba, exemplu de conviețuire în stil modern între om, tradiție și natură
Seism în apropiere de Napoli: 21 de răniți, dintre care doi în stare gravă, și pagube materiale
Pacienții Spitalului Clinic Republican pot evalua serviciile medicale prin intermediul platformei „Vocea pacientului”