Parlamentul Republicii Moldova a fost gazda unui program de mentorat. 55 de tineri au învățat cum funcționează statul
Un număr de 55 de tineri cu vârste între 17 și 28 de ani au participat la un program de mentorat organizat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, tinerii au aflat cum funcționează instituțiile statului, cum se elaborează politicile publice și cum sunt adoptate deciziile care le influențează viața. De asemenea, participanții au discutat cu deputații Ana Calinici și Eugeniu Sinchevici și cu reprezentanții proiectului „Consolidarea Democrației Parlamentare în Moldova" (PADEM), Lucia Aprodu și Mihai Gorincioi.
Evenimentul s-a încheiat cu un tur ghidat al clădirii Parlamentului și vizitarea Muzeului instituției, unde participanții au aflat detalii despre istoria edificiului și rolul Legislativului în funcționarea statului democratic.
Programul de mentorat este organizat de Asociația „Ascendis”, în cadrul proiectului „Consolidarea coeziunii sociale prin dialog și abilitare comunitară”, finanțat de UNDP, UNFPA și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
Parlamentul Republicii Moldova își reafirmă astfel deschiderea față de inițiative care sprijină formarea unei generații de tineri implicați, responsabili și pregătiți să contribuie la dezvoltarea țării.
Trei procurori au fost sancționați de CSP pentru abateri disciplinare grave
Ministrul desemnat al Sănătății: „Trebuie să aducem medicina mai aproape de oameni”
FOTO // Donație din Germania. IGP a primit echipamente de securitate cibernetică
Guvernul Munteanu promite accelerarea procesului de aderare: „Depunem eforturi maxime să deschidem discuțiile tehnice de aderare la UE cât mai repede”
Condamnări în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”. Doi lideri locali au primit patru ani de închisoare cu suspendare
Intervenție de urgență la Bălți. Un TIR a luat foc într-o zonă industrială
Guvernul Munteanu promite să îmbunătățească accesul la servicii medicale de calitate. „Medicii noștri sunt foarte buni, dar trebuie plătiți bine”
Alexandru Munteanu: „Republica Moldova are una dintre cele mai independente prese din regiune”
Reforma administrativ-teritorială, prioritate a viitorului Guvern. Munteanu: „Omul va fi în centrul schimbării, nu structura”
Se deschide oficial Marele Muzeu Egiptean: Mormântul lui Tutankhamon, expus pentru prima dată integral
Alertă în spațiul aerian NATO: Polonia a interceptat o aeronavă militară rusească
Igor Grosu, mesaj după învestirea Guvernului Munteanu: „Să fim generația care duce Moldova în familia europeană”
Europarlamentarul Siegfried Mureșan: „UE vă este alături în drumul spre aderare”
GALERIE FOTO // Învestirea în funcție a Guvernului condus de Alexandru Munteanu, în obiectivul MOLDPRES
Cristina Gherasimov după jurământul noului Guvern: „Drumul către Uniunea Europeană este comun și necesită perseverență”
Alexandru Balan, acuzat că a transmis informații secrete către KGB-ul din Belarus, rămâne în arest
FOTO// Alexandru Munteanu după învestirea în funcție de premier: „Vom munci cu responsabilitate pentru binele tuturor cetățenilor Republicii Moldova”
Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a noului Guvern condus de Alexandru Munteanu
Maia Sandu, la învestirea Cabinetului Munteanu: „Volumul de muncă este fără precedent, cetățenii așteaptă rezultate concrete”
VIDEO // Guvernul Munteanu a depus jurământul de învestire. Maia Sandu: „Avem nevoie de o guvernare care să ducă la bun sfârșit transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern”
Militarii moldoveni își perfecționează abilitățile pentru misiuni ONU
Parlamentul Republicii Moldova a fost gazda unui program de mentorat. 55 de tineri au învățat cum funcționează statul
ONU: Numărul victimelor civile din Ucraina a crescut cu 30% în 2025. Principala cauză a morții – atacurile cu drone
Standardele Consiliului Europei pentru procurori, discutate la Chișinău
Universitatea de Medicină a dotat catedrele universitare cu 41 de ecografe portabile moderne