PCCOCS: Organizatorul instruirilor pentru proteste violente, trimis pe banca acuzaților
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală în privința unui bărbat originar din Anenii Noi, care a recrutat mai multe persoane pentru instruiri în Bosnia și Herțegovina, în vederea organizării dezordinilor în masă, în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din 2024. Inculpatul riscă închisoare de până la opt ani, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, rolul acestuia a constat în selectarea și recrutarea membrilor grupului, facilitarea călătoriilor în Serbia și Bosnia și Herțegovina și instruirea participanților în utilizarea dronelor, precum și în aplicarea tacticilor de provocare a haosului și destabilizării. De asemenea, inculpatul a pus la dispoziția grupului o mașină, înregistrată pe numele unei persoane interpuse, pentru a evita detectarea de către autorități.
Conform sursei citate, pregătirea dezordinilor ar fi vizat instigarea populației la proteste, încălcarea ordinii publice și folosirea dronelor pentru incendierea unor obiective guvernamentale și diplomatice.
Ancheta a demonstrat că recrutorul era coordonat din exteriorul Moldovei și se află sub sancțiuni ale Uniunii Europene pentru implicarea în acțiuni destabilizatoare, inclusiv pentru desenarea stelelor lui David pe clădiri din Paris.
Dosarul penal include, în prezent, șapte învinuiți. Trei dintre aceștia au fost deja trimiși în judecată în aprilie 2024, iar alte trei persoane au fost arestate recent pentru participarea la instruirile din Bosnia și Herțegovina.
Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse
Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești
Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România