
Peste 15 la sută din bolnavii de alcoolism din Moldova sunt femei, majoritatea cu vârstă reproductivă
Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. În ultimii ani, femeile constituie circa 15-17% din numărul bolnavilor de alcoolism, majoritatea dintre acestea sunt de la sate şi au vârstă reproductivă, arată datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, peste 30 la sută din femeile care suferă de alcoolism nu conștientizează pericolul şi daunele pe care le poate provoca fătului consumul de alcool în timpul sarcinii. Din acest motiv, MSMPS a lansat astăzi o amplă campanie de sensibilizare a riscurilor consumului de alcool în sarcină cu genericul „Sunt prea mic ca să beau”. Evenimentul vine să marcheze Ziua Internațională cu același generic.
Campania „Sunt prea mic ca să beau” se desfăşoară al treilea an consecutiv. În această zi, la nivel național sunt desfășurate mai multe activități care au drept scop de a comunica, a informa, a sensibiliza şi a spori gradul de conştientizare a femeilor de vârstă reproductivă privind riscurile consumului de alcool în perioada sarcinii și alăptării.
Conform specialiştilor din sănătate, consumul de alcool în timpul sarcinii are consecințe grave asupra fătului, pot fi afectate creșterea și dezvoltarea oaselor copilului, a organelor interne, și în special a creierului. De asemenea, medicii avertizează că alcoolul în sarcină constituie o cauză importantă de retard mental la copii, care odată apărut, este ireversibil. Pe măsura creşterii, aceşti copii pot dezvolta depresii, sunt în imposibilitatea de a trăi în mod independent, au probleme cu ocuparea forței de muncă, dificultăți la școală, probleme cu legea, comportament sexual inadecvat, pot face abuz de droguri sau alcool.
Medicii susţin că femeile sunt mai vulnerabile în fața alcoolului decât bărbații, alcoolismul la femeii fiind aproape de neînvins cu tratament medicamentos. Totodată, creierul femeilor alcoolice degradează de două ori mai repede.
Conform datelor OMS, Republica Moldova este una dintre ţările cu cel mai înalt nivel de consum de alcool pe plan internaţional, cu 16,8 litri alcool anual pentru fiecare locuitor.
(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)
Vârsta de pensionare pentru femei, majorată cu șase luni, din 1 iulie
VIDEO // Grup criminal specializat în acte false a fost anihilat de oamenii legii
Peste 255 de milioane de lei au fost virați de CNAM pentru serviciile medicale din luna mai
Bărbatul dispărut acum o săptămână din capitală a fost găsit împușcat într-o clădire abandonată
BUGET PLUS // Cele mai mari școli din capitală vor primi până la 2,3 mln de lei pentru dotarea cantinelor
Sesiune suplimentară pentru elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat și cel de absolvire a gimnaziului
Un polițist din Edineț a fost reținut de CNA, iar alți patru sunt cercetați în libertate
Șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, audiat în Comisia de evaluare
Cea de-a doua lună a verii, denumită Cuptor, începe cu temperaturi în jur de 30 de grade, fără precipitaţii
GALERIE FOTO // Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, în vizită la Chișinău
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, în vizită la Chișinău: „Germania rămâne un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova”
FOTO // O expoziție deschisă la Muzeul Național de Istorie oferă o privire asupra istoriei electorale a Republicii Moldova
Președintele ucrainean a ratificat acordul pentru crearea unui tribunal care să judece invazia rusă
Republica Moldova va încheia un acord cu Irlanda privind preschimbarea permiselor de conducere
ANSA lansează o nouă etapă de modernizare prin semnarea unui Memorandum de digitalizare și consolidare a siguranței alimentare
Atomium, un monument emblematic din Bruxelles, va fi închis din cauza unui val de căldură
CEC a acreditat 17 observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Avertizare hidrologică: Cod Roșu, Portocaliu și Galben de scurgere scăzută a apei în râurile din R. Moldova
Republica Moldova participă la cea de-a 44-a sesiune a Conferinței FAO la Roma
USMF „Nicolae Testemițanu” începe din 21 iulie admiterea pentru anul universitar 2025–2026
Un nou transplant renal a fost efectuat la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
După ce a fugit din închisoare, deținutul fugar de la Tighina a fost implicat în 17 infracțiuni. Ce riscă acesta
Lucrările tinerei pictorițe Nadea Revenco au fost expuse în incinta Parlamentului
Polonia reintroduce controalele la frontierele cu Germania şi Lituania. Ce spune cancelarul Merz
Ucraina va primi de la FMI o nouă tranșă de jumătate de miliard de dolari