Primele 42 de locuințe rurale din Republica Moldova, reabilitate energetic prin Programul FEERM
Primele 42 de locuințe din mediul rural, din mai multe regiuni ale Republicii Moldova, au fost reabilitate energetic prin Programul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), transmite MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Energiei, lucrările realizate au inclus termoizolarea pereților exteriori, izolarea soclului pentru protecția împotriva umezelii, instalarea ferestrelor noi, modernizarea sistemelor de încălzire, precum și alte intervenții menite să reducă pierderile de energie și să sporească confortul termic al locuințelor.
Intervențiile sunt finanțate prin Programul FEERM, care acoperă cea mai mare parte a costurilor, diminuând semnificativ povara financiară pentru familiile vulnerabile din mediul rural. Astfel, 50% din cheltuieli sunt acoperite de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei, 45% sunt finanțate din Fondul de vulnerabilitate energetică, iar beneficiarii contribuie cu doar 5% din costul total al lucrărilor.
Conform autorităților, până la 180 de gospodării din întreaga țară urmează să beneficieze de reabilitare energetică în cadrul FEERM, fond gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.
Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei. Inițiativa este susținută financiar prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova. Proiectul E4M este finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca, având ca obiectiv reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor de trai în sectorul rezidențial.
Explozie într-o gospodărie din Ialoveni: un bărbat transportat de urgență la spital cu arsuri
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită pe șantierul noii unități militare din Băcioi: „Investițiile în apărare sunt investiții în pace și stabilitate”
FOTO // Percheziții în raionul Ialoveni. Doi bărbați sunt cercetați penal pentru braconaj
Procurorul din Glodeni prins beat la volan, în vizorul CSP
VIDEO // Percheziții la Ciocana: trei bărbați sunt cercetați pentru organizarea spațiilor pentru consum de droguri
TOP 5 priorități ale Ministerului Justiției pentru 2026: digitalizare și integrare europeană
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare
Condiții mai bune pentru pacienți: Centrul de Sănătate Sângerei a fost modernizat
Agenda evenimentelor, miercuri, 14 ianuarie
METEO // Vreme stabilă fără preciptații, cu temperaturi sub zero grade Celsius, miercuri
Procurorul general interimar, audiat suplimentar. Comisia Vetting va decide dacă Alexandru Machidon a promovat evaluarea
FOTO // Armă și cartușe, depistate la postul vamal Sculeni într-un automobil ce se deplasa spre Turcia
Incendiu într-un apartament din sectorul Râșcani al capitalei. Nu au fost raportate victime
Condiții mai bune pentru școli și grădinițe: 400 de instituții au fost dotate în 2025 cu echipamente, mobilier și materiale didactice
Încep lucrările de reparație la podul din apropierea localității Răuțel din Fălești. Traficul rutier va fi restricționat
VIDEO // Doi bărbați au fost reținuți pentru escrocherie, după ce ar fi deposedat de bani un bătrân din Bălți
Trei automobile au ars în curtea unui bloc din Chișinău
VIDEO // Premieră: „Richard al III-lea”, pe scena Teatrului Național. O adaptare actuală a clasicului Shakespeare
Lucrările de construcție a unității militare din Băcioi urmează a fi finalizate în anul 2027. Ministrul Anatolie Nosatîi: „Toate lucrările se desfășoară în conformitate cu planul aprobat și nu există restanțe”
Granturi de 14 milioane de lei pentru 35 de proiecte destinate tinerilor
Un audit al MEC scoate la iveală nereguli la Palatul Sporturilor al USM
74 500 de cetățeni ai Republicii Moldova, domiciliați în regiunea transnistreană, sunt asigurați medical pe malul drept al Nistrului
Iranul se pregătește pentru execuții în masă ale protestatarilor. Prima ar putea avea loc chiar astăzi
Guvernatoarea BNM, la Viena: „Republica Moldova avansează cu pași concreți spre o economie modernă și competitivă”
Bloomberg: Vladimir Putin e gată să „trădeze” Iranul pentru a-și salva relațiile cu Donald Trump
Un tânăr fără permis de conducere și în stare de ebrietate a provocat un accident rutier la Ștefan Vodă
Numărul entităților beneficiare ale Sistemului de telecomunicații al autorităților administrației publice a fost extins
Metodologiile privind perceperea impozitului imobiliar vor fi actualizate
Procurorul din Glodeni, prins beat la volan, a depus cerere de demisie
Japonia acordă un grant de 21 de milioane de lei pentru creșterea calității serviciilor media publice