15 august 718 - A început al doilea asediu arab asupra capitalei bizantine Constantinopol.
15 august 927 - Trupele musulmane (numite în epocă Sarazini), cuceresc și distrug orașul italic Taranto.
15 august 1248 - A fost pusă piatra de temelie a Domului din Koln, una dintre marile reușite arhitectonice ale Evului Mediu european.
15 august 1261 - Mihail al VIII-lea Paleologul a fost încoronat în catedrala Sfânta Sofia, restaurând astfel Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin)
15 august 1530 - A fost terminată construcţia Mânăstirii Humor din Moldova, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog; operă a zugravului Toma de la Suceava.
15 august 1534 - Sfântul Ignaţiu de Loyola a întemeiat Ordinul Iezuit.
15 august 1537 - A fost întemeiat orașul Asuncion, actuala capitală a statului Paraguay.
15 august 1539 - Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai limba franceză în loc de latină.
15 august 1595 - Oastea otomană a ocupat Bucureştiul. Unele biserici au fost transformate în moschei, iar mânăstirea lui Alexandru Vodă a fost fortificată.
15 august 1769 - La Ajaccio, în insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte, devenit mai târziu împăratul Napoleon I, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană și istoria începutului de secolul al XIX-lea.
15 august 1771 - S-a născut sir Walter Scott, prozator, creator al romanului istoric englez și european (“Ivanhoe”, “Rob Roy”).
15 august 1795 - În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.
15 august 1843 - A avut loc deschiderea Parcului Tivoli din Copenhaga.
15 august 1892 - S-a născut Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel.
15 august 1914 - A fost inaugurat Canalul Panama. O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial în Europa.
15 august 1916 - Germania a declarat război României (în prima conflagraţie mondială), după ce la 14/27 august 1916 România declarase război Austro-Ungariei.
15 august 1917 - Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917). Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi.
15 august 1923 - În Weimar începe prima expoziție a Școlii de artă Bauhaus.
15 august 1931 - S-a născut Richard F. Heck, chimist american (Reacția Heck), laureat Nobel.
15 august 1935 - Steagul cu svastica devine drapelul Germaniei naziste.
15 august 1935 - A murit Paul Signac, celebru pictor francez.
15 august 1936 - A murit Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel.
15 august 1944 - A început Operațiunea Dragoon (15 august 1944 – 14 septembrie 1944), invazia sudului Franței de către Aliați.
15 august 1945 - Împăratul Hirohito anunță la radio capitularea necondiționată a Japoniei.
15 august 1947 - Rajul Britanic a fost desființat după ce a fost recunoscută independența Indiei.
15 august 1948 - În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Coreea.
15 august 1950 - S-a născut prinţesa Ana (Anne Elizabeth Alice Louise), fiica Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
15 august 1960 - Proclamarea independenţei Republicii Congo.
15 august 1967 - A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului.
15 august 1969 - S-a deschis festivalul de muzica pop Woodstock. Au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia “hippy”.
15 august 1971 - Bahrain își câștigă independența față de Marea Britanie.
15 august 1975 - În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui au fost uciși.
15 august 1990 - S-a născut Jennifer Lawrence, celebră actriță americană.
15 august 1993 - În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic.
15 august 2000 - A avut loc prima întâlnire simbolică a familiilor separate după războiul coreean, în conformitate cu Acordul semnat la 14 iunie 2000 între cele două state coreene; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55-a de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupatia colonială japoneză, comemorată de cele două țări (1945).
15 august 2007 - Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând diferite regiuni ale Peru și omorând 514 oameni, rănind 1090.
15 august 2009 - A decedat celebrul compozitor și interpret român de muzică ușoară Florin Bogardo.
De astăzi, Aeroportul Chișinău aplică măsuri speciale de acces: reguli pentru călători
DOC // Legea privind accesibilitatea produselor și serviciilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Noile reguli vor intra în vigoare în 2028
VIDEO // Peste 6 milioane de lei, prejudiciu într-o schemă cu tractoare și mașini fictive. Trei persoane vor ajunge pe banca acuzaților
DOC // Facilități fiscale pentru modernizarea a 15 școli. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare
Agenda evenimentelor, luni, 14 septembrie
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost fluidizat
Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat pe sectorul Cahul–Prut 2
Ceață densă pe traseul Chișinău- Leușeni. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență
FOTO // Elevii din Republica Moldova au obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Limba Engleză
Poliția avertizează șoferii: ploile și carosabilul umed cresc riscul de accidente
Accident grav în raionul Strășeni: o familie de trei persoane, transportată la spital
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea a început deja, prin lucrurile care apropie oamenii”
O dronă a pătruns în Republica Moldova. Spațiul aerian a fost închis temporar
UPDATE // Activitatea punctelor de trecere a frontierei din nordul țării a fost reluată
Exporturile au depășit 1,9 miliarde de euro în șapte luni: UE a absorbit 65 la sută din livrări
Igor Grosu, la întrevederea cu omologul său din Slovenia, Zoran Stevanović: „Experiența Sloveniei arată cât de mult poate transforma o țară aderarea la UE”
MEC: aproape toți tinerii pedagogi angajați în școli și grădinițe prin mecanismul de repartizare au rămas în sistem
Negocieri pe platforma Comisiei Nistrene: Chișinăul respinge reducerea bruscă a volumului de apă deversat pe Nistru
Programul EcoVoucher: alte peste 100 de familii și-au procurat electrocasnice noi cu un sprijin de șase mii de lei
Produsul Intern Brut a constituit 165,8 miliarde de lei în prima jumătate a anului
Fiscul a acumulat circa un miliard de lei la buget timp de o săptămână
MAE: Doi cetățeni moldoveni au murit într-un accident rutier în apropiere de Bârlad
GALERIE FOTO // Chișinăul găzduiește Reuniunea anuală a Conferinței autorităților regionale și locale pentru Parteneriatul Estic
ANRE precizează: consumatorii nu achită prin tarif cheltuieli nejustificate
Medicamentul Interferon, care lipsea de la Institutul Oncologic, va fi disponibil din 15 septembrie, anunță Ministerul Sănătății
Implementarea Planului de creștere avansează. Guvernul pregătește un nou pachet de proiecte pentru a atrage investiții de 2 miliarde de euro
Procurorii cer șase ani de închisoare pentru fostul premier Iurie Leancă în dosarul concesionării Aeroportului
FOTO // Diversitatea etnică și tradițiile culturale, puse în valoare la Festivalul Etniilor de la Călărași
Granturi de peste un milion de euro pentru dezvoltarea ecosistemului de inovare din Republica Moldova, cu susținerea UE
Rezerva de apă din lacul Novodnistrovsk scade accelerat. Comisia Nistreană se întrunește astăzi pentru măsuri urgente