ro

 

Oficial
10 Octombrie, 2026 / 11:51
/ 14 Septembrie, 2026

Premierul Vasile Tofan, în dialog cu mediul de afaceri: Mai puțină birocrație, reguli clare și mai multe investiții

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Schimbările necesare pentru crearea unui mediu de afaceri mai competitiv, predictibil și atractiv pentru investiții au fost discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan cu reprezentanții mai multor asociații de afaceri. În ultimele săptămâni, Prim-ministrul Vasile Tofan a avut întrevederi cu Asociația Investitorilor Străini (FIA Moldova), Asociația Businessului European (EBA Moldova) și Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova).

„Prioritatea numărul unu este revitalizarea economiei. Pentru a dezvolta țara, avem nevoie de un sector de afaceri puternic și de succes. Obiectivul nostru este ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară pentru business din Europa, iar condițiile pentru antreprenori și investitori să fie mai bune decât în țările din regiune. Pentru asta avem nevoie de un stat eficient, care costă mai puțin, de reguli mai simple și mai prietenoase, dar și de decizii pe care suntem gata să ni le asumăm”, a declarat Premierul Vasile Tofan.

Premierul a subliniat că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe termen lung pe remitențe și sprijin extern, iar Republica Moldova trebuie să își consolideze propria capacitate de a produce, de a atrage capital și de a genera venituri. În acest sens, priorități ale Guvernului sunt eficientizarea statului, îmbunătățirea reglementării și crearea unor condiții mai competitive pentru investiții.

Discuțiile cu antreprenorii s-au axat pe problemele sistemice care influențează decizia companiilor de a investi și de a-și extinde activitatea în Republica Moldova. Prioritățile abordate au vizat reducerea birocrației și simplificarea cadrului de reglementare, predictibilitatea fiscală și legislativă, dezvoltarea capitalului uman și accesul la finanțare, precum și creșterea competitivității în sectorul energetic. O atenție aparte a fost acordată protecției proprietății și investițiilor, precum și accelerării digitalizării și creării unui mediu favorabil antreprenoriatului inovativ.

Un alt subiect important a fost valorificarea oportunităților oferite de integrarea europeană și de Planul de Creștere pentru atragerea investițiilor, extinderea producției locale și creșterea valorii adăugate în economie. Prim-ministrul a evidențiat, în acest sens, accesul la piețe mai mari, noi instrumente de finanțare și condiții mai bune pentru dezvoltare și export.

Șeful Executivului a dat asigurări că Guvernul va continua agenda de dereglementare,  debirocratizare și digitalizarea serviciilor publice pentru companii, iar dialogul cu asociațiile de business va rămâne activ, astfel încât propunerile mediului privat să se transforme în politici și măsuri concrete care sporesc competitivitatea economiei și atractivitatea investițională a Republicii Moldova.

„Investițiile vin acolo unde există încredere. Iar încrederea se construiește prin reguli stabile, instituții eficiente și capacitatea statului de a transforma problemele semnalate de business în soluții concrete”, a menționat Premierul Vasile Tofan.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadoarea Turciei, Nazmiye Başaran

/ Acum 1 zi

Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: în Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei

/ Acum 2 zile

Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale

/ Acum 2 zile

Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum

/ Acum 2 zile

Ordinea de zi a ședinței plenare din 8 octombrie a fost aprobată de Biroul permanent al Parlamentului

/ Acum 2 zile

Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE

/ Acum 2 zile

Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate

/ Acum 2 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american

/ Acum 2 zile

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș 

/ Acum 2 zile

Toate persoanele cu dizabilități din copilărie vor putea beneficia concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș

/ Acum 3 zile

Guvernul simplifică procedurile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș 

/ Acum 3 zile

Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova

/ Acum 3 zile

Transport public mai accesibil, străzi mai sigure și parcări mai bine organizate: noi reguli pentru mobilitatea urbană, aprobate de Guvern

/ Acum 3 zile

Investiții de circa 130 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de irigare