Satul European 2: În 17 localități din raionul Nisporeni vor fi realizate proiecte în valoare de 70 milioane de lei
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Nisporeni, transmite MOLDPRES.
Speakerul a participat la evenimentul de comemorare a celor căzuți în războiul din Afganistan. Mâine se împlinesc 36 de ani de când trupele militare sovietice s-au retras din Afganistan. Peste 12 mii de moldoveni au participat la lupte în această țară.
„Bâtcă Ilie, Bâzgan Nicolae, Ulinici Vasile, Bătrânu Vasile, Crudu Vasile, Tofan Valentin, Cojocaru Dumitru din Nisporeni sunt printre cei 301 de tineri ostași, ajunși la vârsta de 20 de ani, care au murit pentru o cauză la care nu avem răspuns nici acum. Pentru ei, dar și pentru toți cei care de-a lungul istoriei noastre au luptat și au supraviețuit, avem datoria să păstrăm pacea la noi în țară”, a declarat la eveniment Igor Grosu.
La Nisporeni, președintele Parlamentului a discutat cu primarii și autoritățile locale din raion despre viitoarele proiecte, precum și dificultățile pe care le întâmpină.
Astfel, pentru anul 2025 urmează ca, prin Satul European 2, în 17 localități din raion să fie realizate proiecte în valoare de aproape 70 de milioane de lei. Acest lucru înseamnă mai mulți localnici conectați la rețeaua de apă și canalizare, condiții mai bune în grădinițe și școli, noi străzi iluminate. În discuții, au fost abordate și subiecte ce țin de reabilitarea drumurilor, construcția podului peste Prut de la Bărboieni, care ar impulsiona relațiile economice moldo-române, conectarea la rețeaua de gaze satele Soltănești, Ciutești, Seliște și Vînatori.
Igor Grosu a îndemnat autorităţile locale ca pe viitor să pună accent pe domenii precum surse regenerabile, modernizarea educației, consolidarea sistemului de sănătate și accelerarea programelor de management al deșeurilor.„Cu siguranță, cu toții avem un obiectiv comun, cel de a construi Europa la noi acasă și o vom putea face dacă vom munci consolidat, cinstit și în interesul cetățenilor”, a menționat speakerul.
De asemenea, președintele Legislativului a informat autorităţile locale despre planurile la nivel național, despre procesul de integrare europeană și despre posibilitatea ca Republica Moldova să beneficieze, în foarte scurt timp, de planul de investiții în valoare de 1,8 miliarde de euro.
În cadrul vizitei la Nisporeni, speakerul a fost și la Spitalul Raional care, cu ajutorul UE, are o centrală fotovoltaică, ce ajută la reducerea cheltuielilor lunare la energie cu circa 40% pe timp de iarnă și 80% vara. Spitalul a primit anul acesta titlul de „cel mai bun proiect în domeniul energiei electrice regenerabile”.
Pe parcursul ultimilor doi ani, spitalul a beneficiat de investiții importante, cum ar fi stația de producere a oxigenului, aparat pentru anestezie, ventilatoare, paturi medicale, mese și lămpi pentru operație. De asemenea, a fost reparat capital blocul alimentar al spitalului și procurat un ascensor electric.În Nisporeni a fost modernizat și serviciul de asistență medicală urgentă. Au fost reparate edificii și procurate trei autosanitare noi. Astfel, în total, în sistemul medical din Nisporeni au fost investite peste 20 milioane de lei.
„Avem încă o cale lungă de parcurs pentru a avea servicii medicale moderne și rapide. Însă am început să facem pași importanți. Până acum, cu ajutorul partenerilor, dar și din bugetul de stat, au fost investite circa 3 miliarde de lei în sistemul medical din țara noastră, o sumă record. Vom continua la fel, până când vom avea un sistem medical care are capacitatea să ofere grija necesară fiecărui pacient, în orice colț al țării”, a precizat Igor Grosu.
Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor
Nouă medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Condiții mai bune pentru pacienți și medici la Spitalul raional Briceni
Trei persoane bănuite de corupere electorală vor ajunge pe banca acuzaților după o investigație jurnalistică
Tragedie pe șosea: un pieton a fost lovit mortal de un automobil la Vatra
Un student străin a fost condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat colegul
Autoturism de lux, subevaluat la vama Leușeni. Autoritățile au ridicat vehiculul
Risc de deconectări ale energiei electrice în orele de vârf. Autoritățile solicită tuturor consumatorilor reducerea urgentă a consumului
Agenda evenimentelor, vineri, 27 martie
METEO // Ceață slabă dimineața și temperaturi în creștere pe parcursul zilei
Schemă de contrabandă „legalizată” cu prejudicii de peste 4 miliarde de lei, deconspirată de oamenii legii
Fiecare kilowatt contează: intensitatea luminii a fost redusă cu 50% în plenul Parlamentului
Raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul trecut a fost examinat de legislativ
Condiții mai bune pentru elevi: blocurile sanitare din 19 școli vor fi modernizate
Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic pot beneficia de sprijin financiar pentru realizarea proiectelor de consolidare a comunităților școlare
În Republica Moldova a fost instituită Ziua Judecătorului
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept
Peste 176 de mii de persoane au beneficiat în luna februarie de medicamente și dispozitive medicale compensate
Consumul de energie electrică a scăzut joi cu 3%. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Este un rezultat important al eforturilor tuturor consumatorilor din țară”
Sesiune de informare privind Apelul URBACT Rețele de Acțiune
VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Solidaritatea partenerilor europeni ne ajută să depășim crizele energetice”
Stadiul proiectelor de apă și sanitaţie, analizat de Ministerul Infrastructurii și Banca Mondială
Sentință de achitare într-un dosar complex de abuz în serviciu, atacată de Procuratura Anticorupție
Mitropolitul Basarabiei, Petru: „Actul Unirii din 1918 a fost posibil datorită credinței, conștiinței naționale și unității spirituale”
FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut o întrevedere cu omologul său slovac, Robert Kaliňák. Securitatea regională și sporirea rezilienței naționale, pe agendă
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Economiei al României, Irineu Darău
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”
Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai
UE oferă sprijin suplimentar pentru reforma justiției din Republica Moldova
CNAM a achitat în totalitate serviciile medicale oferite de prestatori în luna februarie



