ro

 

Societate
20 Mai, 2026 / 00:59
/ 20 Iunie, 2025

Șeful IGP: Autoritățile așteaptă confirmarea oficială a reținerii fostului șef SIS, Vitalie Pîrlog

Fostul șef al SIS, președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol și ministru al Justiției al Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog, ar fi fost reținut recent în Emiratele Arabe Unite, în baza unui mandat emis de autoritățile din Franța. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru MOLDPRES că, deocamdată, nu există o confirmare prin canalele oficiale în acest subiect.

Într-o emisiune la un post privat de televiziune, șeful IGP a precizat că au fost transmise solicitări oficiale de clarificare către Emiratele Arabe Unite și autoritățile franceze.

„Am expediat cereri în Abu Dhabi și către partenerii din Franța. Așteptăm răspunsurile oficiale”, a spus Cernăuțeanu.

Fostul șef al SIS și fost ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, este vizat într-o anchetă internațională amplă privind presupusa manipulare a mecanismului INTERPOL de către o rețea care ar fi introdus cereri fictive de azil politic.

Pîrlog este căutat de autoritățile franceze în baza unei notificări internaționale de tip Red Notice. Dacă reținerea va fi confirmată, autoritățile din Republica Moldova vor colabora pentru extrădarea acestuia în Franța, țara care a emis mandatul inițial.

Fostul ministru este cercetat și în Republica Moldova, într-un dosar penal gestionat de Procuratura Anticorupție.

Vitalie Pîrlog a părăsit Republica Moldova deoarece, la acel moment, nu avea nicio interdicție oficială.


 
Ultimele Știri
/ Acum 13 ore

Poliția avertizează asupra apelurilor false: 24 de cazuri de escrocherie raportate în 24 de ore cu un prejudiciu de 1,5 milioane de lei

/ Acum 14 ore

Circa 150 de elevi din clasele a IV-a susțin evaluarea națională la limba și literatura română în format digital

/ Acum 14 ore

VIDEO // Trei tineri din Strășeni, reținuți cu peste un kilogram de mefedronă

/ Acum 14 ore

Amenzi și plăcuțe ridicate pentru șoferii cu vehicule neconforme

/ Acum 14 ore

Un bărbat din Fălești riscă până la 19 ani de închisoare pentru omor și violență în familie

/ Acum 15 ore

FOTO // Condiții moderne de antrenament pentru elevii Liceului Republican cu Profil Sportiv după renovarea sălii polivalente

/ Acum 15 ore

Cinci echipaje de pompieri au intervenit noaptea trecută la un incendiu care a mistuit un restaurant din capitală

/ Acum 15 ore

Echipamente cu termoviziune, drone și ceasuri de lux nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău

/ Acum 15 ore

Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați de CNAM în 2025 pentru asistența medicală primară

/ Acum 16 ore

ANSP: Riscul de răspândire a virusului Bundibugyo rămâne scăzut pentru Republica Moldova

/ Acum 18 ore

Grav accident rutier în sudul țării: doi cetățeni români au decedat după ce un camion s-a răsturnat

/ Acum 1 zi

„Ziua Învățământului Dual” la Cahul: Peste 500 de elevi au descoperit profesiile viitorului

/ Acum 1 zi

METEO // Vremea se încălzește simțitor marți, 19 mai

/ Acum 1 zi

Femeia dispărută pe 16 mai, găsită decedată într-un iaz din Fălești