ro

 

Societate
09 Septembrie, 2026 / 18:56
/ 13 Iulie, 2026

VIDEO // Tinerii profesori se pot înscrie până pe 17 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor vacante

Tinerii care își doresc o carieră în domeniul educației se pot înscrie până pe 17 iulie la concursul pentru ocuparea funcțiilor didactice vacante. Ministerul Educației și Cercetării a prelungit perioada de depunere a dosarelor și anunță mai multe facilități pentru cadrele didactice aflate la început de activitate, informează MOLDPRES.

La concurs se pot înscrie persoanele cu vârsta de până la 35 de ani care au absolvit studii de licență sau master în domeniul Educației. Sunt eligibili și candidații cu studii în alte domenii, dacă au urmat modulul psihopedagogic sau își asumă angajamentul de a-l urma, precum și absolvenții instituțiilor de învățământ din străinătate, cu diplome recunoscute oficial în Republica Moldova.

„Este o șansă unică să începeți cariera didactică cu suportul Ministerului Educației și Cercetării și să beneficiați de toată susținerea în acest sens. Vorbim aici despre indemnizații, vorbim despre normă redusă, vorbim despre mentori, ceea ce înseamnă că familia cadrelor didactice din sistemul nostru educațional este cu brațele deschise pentru dumneavoastră, dragi absolvenți”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației și Crecetării.

Ministerul Educației precizează că tinerii specialiști angajați în sistemul educațional pot beneficia de o indemnizație unică de până la 375 de mii de lei, acordată în primii cinci ani de activitate. De asemenea, aceștia vor avea o normă didactică redusă la 75% în această perioadă, compensații anuale de 4 mii de lei pentru procurarea materialelor și utilajelor didactice, precum și sprijin din partea unui cadru didactic mentor.

Autoritățile susțin că măsurile urmăresc atragerea și menținerea tinerilor specialiști în sistemul educațional și oferirea unui start profesional mai sigur pentru noile cadre didactice. Rezultatele preliminare ale concursului vor fi anunțate la 22 iulie, iar ordinul de repartizare a candidaților este planificat pentru 27 iulie 2026. Lista funcțiilor didactice vacante este publicată pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 ore

Modul de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi eficientizat

/ Acum 6 ore

Premierul Vasile Tofan, despre rezultatele testelor PISA: „Trebuie să continuăm reformele în educație. Soarta copilului nu e subiect de speculație politică”

/ Acum 7 ore

Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 900 de euro pentru un permis

/ Acum 7 ore

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Federația Rusă reprezintă în continuare amenințarea principală la securitatea militară a statului”

/ Acum 7 ore

Maia Sandu, după atacul cu drone lângă Republica Moldova: „Războiul brutal ajunge până la hotarul nostru”

/ Acum 7 ore

Programul de ajutor pentru sezonul rece, în etapa finală de definitivare. Premierul Vasile Tofan: „Încercăm să ajutăm cât mai mulți cetățeni”

/ Acum 9 ore

UPDATE // Toate sistemele informaționale ale Serviciului Vamal funcționează în regim normal

/ Acum 9 ore

Opt bunuri imobile, de peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului. CNA anunță o premieră în recuperarea activelor infracționale

/ Acum 10 ore

Drona căzută la Mihăilenii Vechi are caracteristici similare cu aparatele „Gheran”. În crater au fost găsite bile metalice

/ Acum 10 ore

Atac cu drone în apropierea frontierei Republicii Moldova: doi morți și doi răniți. PTF Tudora–Starokazacie, sistat

/ Acum 21 ore

Agenda evenimentelor, miercuri, 9 septembrie

/ Acum 23 ore

Vreme caldă, fără precipitații, prognozată pentru miercuri

/ Acum 23 ore

FOTO // Serviciile specializate activează la locul prăbușirii dronei în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani

/ Acum 1 zi

Drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova și s-a deplasat spre România a revenit ulterior din direcția Iași