ro

 

Societate
05 August, 2026 / 10:44
/ Acum 1 oră

Trei persoane au fost condamnate la câte șapte ani de închisoare după ce au convins un bărbat să-și pună locuința în gaj pentru un împrumut de peste 20 de mii de euro

Trei persoane, doi bărbați, în vârstă de 47 și 61 de ani și o femeie de 70 de ani, au fost condamnate la câte șapte ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce au convins un bărbat să-și pună locuința în gaj pentru un împrumut contractat în beneficiul lor, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, faptele au avut loc în anul 2013. Inculpații au profitat de încrederea victimei și au determinat-o să garanteze cu o cotă-parte din locuința sa un împrumut de 22 425 de euro, obținut de la o altă persoană.

Pentru a încheia tranzacția, cei trei s-au prezentat împreună cu bărbatul la notar, unde a fost semnat un contract de împrumut cu ipotecă. Imobilul adus în garanție era evaluat la aproximativ 1,299 milioane de lei. Deși persoanei vătămate i-a fost promisă o remunerație de 1 250 de euro pentru acceptarea gajului, beneficiarii reali ai banilor au fost inculpații.

Aceștia au dat asigurări că împrumutul va fi restituit în termen de trei luni și că locuința nu va fi pusă în pericol. În realitate, suma a fost utilizată de inculpați și nu a mai fost returnată, iar asupra imobilului a fost aplicat sechestru.

Conform procurorilor, familia victimei a aflat ulterior despre existența împrumutului și despre măsura de sechestru instituită asupra locuinței în legătură cu datoria neachitată.

În fața instanței, inculpații nu și-au recunoscut vina, susținând că a fost vorba despre un împrumut obișnuit și că obligația financiară ar fi fost stinsă prin transmiterea unor bunuri. Instanța a apreciat însă că aceste afirmații nu au fost susținute de probe.

Prin sentința pronunțată, fiecare dintre cei trei inculpați a fost condamnat la câte șapte ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. Totodată, instanța le-a interzis să ocupe anumite funcții sau să exercite anumite activități pe o perioadă de cinci ani.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termenul prevăzut de lege.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Misiune de peste șapte ore pentru pompierii moldoveni detașați în Grecia

/ Acum 21 ore

FOTO // Moldexpo modernizează zona de acces spre parcul Valea Morilor. O alee de sakura va fi amenajată pe teritoriul centrului expozițional

/ Acum 21 ore

Copii din diaspora și din Republica Moldova participă la Programul guvernamental DOR

/ Acum 22 ore

VIDEO // Ministrul Sănătății anunță schimbări la conducerea Spitalului Clinic Bălți. Ludmila Capcelea va asigura interimatul funcției de director

/ Acum 22 ore

Meteorologii au emis Cod galben și portocaliu de caniculă. Maximele termice vor ajunge până la 38°C

/ Acum 22 ore

Ana Revenco demisionează de la conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării

/ Acum 22 ore

Doi procurori vor fi audiați în luna august în cadrul evaluării externe. Comisia anunță o nouă rundă de audieri publice

/ Acum 23 ore

O tânără a fost condamnată la cinci ani de închisoare după ce a plătit un telefon cu 1 150 de dolari falși

/ Acum 23 ore

Magistrata Veronica Cupcea trece evaluarea externă. CSM a constatat că nu există temei pentru nepromovarea acesteia

/ Acum 23 ore

Primăriile care au ales amalgamarea voluntară vor primi peste 6,5 miliarde de lei. Alexei Buzu: „Guvernul pune la dispoziția primăriilor care se amalgamează voluntar un pachet de investiții fără precedent”

/ Acum 23 ore

Apa și canalizarea se scumpesc în Chișinău. ANRE a aprobat noile tarife

/ Acum 1 zi

DOC // Publicat în Monitorul Oficial. R. Moldova va crea un Sistem informațional de monitorizare a stocurilor de medicamente

/ Acum 1 zi

VIDEO // O femeie și doi foști polițiști de frontieră, reținuți în dosarul migrației ilegale a 400 de ucraineni apți de luptă

/ Acum 1 zi

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Foca și pe Sfânta Maria Magdalena