Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 7 ani de închisoare
Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Un fost executor judecătoresc în circumscripția Camerei Teritoriale Nord a fost condamnat la 7 ani de închisoare, după ce a fost judecat pentru 12 capete de acuzare, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Procuraturii Generale, în perioada anilor 2014 – 2017, deținând funcția de executor judecătoresc, acesta ar fi extras și însușit sumele plasate de debitori pe contul special, ce urmau a fi transmise creditorilor.
De asemenea, procurorii au mai stabilit că în aceeași perioadă, având în procedură un act executoriu de încasare a datoriei de la debitor în beneficiul creditorului, inculpatul ar fi înstrăinat ilegal opt bunuri imobile ale debitorului, știind cu certitudine că acestea erau sechestrate într-o cauză penală.
Potrivit estimărilor, în total, prin acțiunile ilegale ale inculpatului, părțile vătămate ar fi fost prejudiciate cu peste 450 mii de lei.
În primăvara anului 2018, acesta a fost anunțat în urmărire penală, după ce s-a eschivat de la organele de drept. În octombrie 2020 inculpatul a fost reținut în România, iar peste o lună - extrădat autorităților Republicii Moldova pentru a fi tras la răspundere penală.
Niciun moldovean printre victimele atacului armat din Cracovia. Precizările MAE
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești
Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților
Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări
Serviciul Vamal anunță măsuri pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera cu România
Circa 5.000 de oameni din nouă localități vor beneficia de un nou post de intervenție în raionul Florești
Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național
Speakerul Igor Grosu: „Actualul Parlament va fi cel al integrării europene. Vom continua să muncim pentru ca fiecare lege adoptată să ne apropie de UE”
GALERIE FOTO // ClassFest 2026, deschis la Chișinău
UE va oferi Republicii Moldova un sprijin de 30 de milioane de euro pentru reducerea vulnerabilității energetice și susținerea cetățenilor în sezonul rece
FOTO // Chișinăul găzduiește cea de-a XV-a ediție „ClassFest Acting Lab”: teatru, experiment și dialog internațional
VIDEO // Marta Kos: „Republica Moldova are o oportunitate istorică de a avansa spre aderarea la Uniunea Europeană”
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
Republica Moldova va lansa prima campanie națională de pregătire a populației pentru situații de criză
Peste 380.000 de cereri au fost înregistrate pentru compensațiile la energie
Ministrul Vladislav Cojuhari, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Guvernul își reafirmă angajamentul de a continua reformele în domeniul justiției”
FOTO // Volumul „Asaltul limitelor”, o incursiune în viața și creația Eugeniei Bulat, lansat la Biblioteca Națională
Întrevederea viceprim-ministrului Valeriu Chiveri cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii, François Blancy
Fiscul a acumulat circa 1,4 miliarde de lei la buget în ultima săptămână
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
Premierul Vasile Tofan, la reuniunea Platformei pentru Conectivitate Digitală: „Pentru o țară mică precum Moldova, digitalizarea este o necesitate competitivă”
Un bărbat a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că și-a omorât mama cu deosebită cruzime
Poliția: 64 de tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate în ultimele 72 de ore