Un ofiţer al Serviciului Vamal va fi judecat pentru trafic de influenţă
Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal Chişinău va fi judecat pentru trafic de influenţă, prin estorcarea sumei de 40 mii de euro, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, inculpatul a fost reţinut acum trei luni, pe o cauză penală în care mai sînt vizaţi un poliţist al Direcţiei investigarea fraudelor a Inspectoratului General de Poliţie (IGP) şi şeful unei secţii din cadrul IGP.
Conform procurorilor, suspecţii ar fi estorcat de la un agent economic 50 mii de euro, pe care l-au asigurat că pot interveni pe lîngă procuror în vederea muşamalizării cazului de contrabandă, de care declarantul ar fi fost bănuit.
Suspectul a fost reţinut în momentul în care i-a fost transmisă suma de 40 mii de euro sub controlul procurorilor. Deşi bănuitul a încercat să scape de urmărire, după mai multe ore de căutări, a fost localizat şi reţinut. Banii au fost depistaţi într-un automobilul părăsit, care se afla lîngă scara blocului de locuit al bănuitului, unde acesta i-a aruncat.
Totodată, procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală pentru a-l reţine şi pe şeful unei secţii din cadrul IGP, care este organizatorul acestei infracţiuni. Acesta însă se eschivează de la organul de urmărire penală, fiind anunţat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind deja emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă amendă în mărime de la 200 mii la 300 mii de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)
Dosarul „Banca de Economii”. Doi administratori au fost condamnați pentru escrocherie și spălare de bani
Guvernul a lansat platforma eDemocrație. Cetățenii din țară și diasporă vor putea accesa mai ușor serviciile publice
USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut cea mai înaltă distincție la concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor şi serviciilor în anul 2024”
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași
Republica Moldova, aliniată agendei Zilei Mondiale a Mediului
Un afacerist din Chișinău, condamnat pentru evaziune fiscală și amendat cu 500 mii de lei
CNAM a transferat circa 948 mil de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna iunie
Pe timp de vară crește consumul de băuturi răcoritoare carbogazoase. Recomandările ANSA
Absolvenții de gimnaziu susțin examenul la matematică
Folosirea sistemelor alternative de sanitație, reglementată mai clar
Granturi de 1,2 milioane de lei pentru o brutărie artizanală din Ștefan Vodă: „Acești bani ne oferă posibilitatea să ne extindem activitatea și să creăm noi locuri de muncă”
VIDEO // Vladimir Bolea: „În acest an vom repara peste 123 km de drumuri regionale, pe 54 de tronsoane de tip G”
Speakerul Igor Grosu se află în vizită de lucru la Bundestagul Germaniei
Elevii și bunicii din Republica Moldova au șansa de a vizita o capitală europeană
Premierul Dorin Recean, la evenimentul aniversar al Centrului Comunitar Evreiesc KEDEM: „Diversitatea etnoculturală este una din cele mai mari bogății ale Republicii Moldova”
Satul Sofia din raionul Drochia a primit două autospeciale de pompieri oferite de Polonia
Republica Moldova și Germania consolidează cooperarea în domeniul afacerilor europene
Plafonul de capacitate individuală pentru instalațiile fotovoltaice ale prosumatorilor casnici a fost majorat
Candidații la bacalaureat susțin proba la limba de instruire
Administraţia Trump a impus sancţiuni împotriva a patru judecători ai Curţii Penale Internaţionale
Mai multe regiuni ale Ucrainei au fost atacate în această noapte
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
Cel mai bătrân locuitor din Republica Moldova s-a stins din viață, la vârsta de 106 ani
Clădirile vulnerabile la cutremure vor fi evaluate în baza unei noi metodologii, aprobată de Guvern
Volodimir Zelenski denunță distrugerea de către Rusia a clădirii administrației din Herson