ro

 

Societate
06 Septembrie, 2026 / 12:23
/ Acum 3 zile

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, cere verificarea tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, cere Guvernului să dispună un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor. Parlamentara susține că fiecare femeie care beneficiază de o ordonanță de protecție trebuie să știe dacă dispozitivul electronic aplicat agresorului funcționează și oferă protecția necesară, comunică MOLDPRES.

Vicepreședinta legislativului a anunțat că a solicitat un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor.

„Am solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor. Fiecare femeie care are astăzi o ordonanță de protecție trebuie să știe dacă brățara agresorului ei funcționează. Astăzi. Nu după următoarea tragedie”, a declarat Doina Gherman.

Solicitarea vine după tragedia de la Măgdăcești, unde o femeie de 42 de ani, care avea ordin de protecție, a fost ucisă de soțul său. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, s-ar fi sinucis ulterior.

Doina Gherman afirmă că demisiile anunțate în urma tragediei reprezintă doar un început și nu constituie un răspuns suficient la problemele existente în sistem.

„Demisiile sunt un început. Nu sunt un răspuns. Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână. O voi spune fără ocolișuri, pentru că orice altă formulare ar fi o insultă adusă memoriei femeii ucise la Măgdăcești”, a declarat vicepreședinta Parlamentului.

Potrivit sursei citate, victima din cazul de la Măgdăcești a făcut demersurile necesare pentru a se proteja, însă instituțiile responsabile nu au reușit să-i asigure protecția.

„Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra. Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice — nu au fost acolo”, a spus Gherman.

Parlamentara a calificat cazul drept „un femicid care putea fi prevenit”, după ce agresorul monitorizat electronic ar fi ajuns la domiciliul victimei cu o armă.

„Un agresor monitorizat electronic a ajuns nestingherit la ușa ei, cu o armă. Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit”, a afirmat Doina Gherman.

Vicepreședinta Parlamentului a amintit și despre eforturile depuse pentru ratificarea Convenției de la Istanbul și pentru consolidarea legislației în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor.

„Am luptat ani de zile pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Pentru legislația care le spune femeilor: cereți ajutor, statul vă va proteja. Tocmai de aceea și eu nu o să tac”, a declarat aceasta.

Doina Gherman a mai afirmat că este necesară stabilirea responsabilității celor care aveau obligația de a asigura protecția victimei.

„Am obligația să cer socoteală, instituțional și nominal, fiecărui om care trebuia să vegheze și nu a vegheat”, a conchis vicepreședinta Parlamentului.

Astăzi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune (INP), Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești.

Directorul INP, Viorel Sochircă, și-a depus demisia după tragedia de la Măgdăcești. Sistemul de monitorizare electronică va fi reformat

Procuratura Generală vine cu noi detalii despre dublul deces de la Criuleni 

Tragedia din Criuleni a lăsat trei copii fără ocrotire părintească. Autoritățile le asigură protecție și sprijin

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

VIDEO // Evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei în domeniul comerțului cu electronice. Două persoane au fost reținute

/ Acum 2 zile

Condiții modernizate pentru pacienți și personal la Centrul Stomatologic Municipal Bălți

/ Acum 2 zile

DOC // Programul „Educația 2030” a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

DOC // Ordinul privind finanțarea centrelor pentru refugiați ucraineni a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

Două cazuri de cruzime față de animale, sancționate cu amenzi de câte 25 000 de lei

/ Acum 2 zile

Vreme caldă la început de toamnă. Temperaturile vor ajunge la +30°C

/ Acum 2 zile

Agenda evenimentelor vineri, 4 septembrie

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare

/ Acum 2 zile

Cetățenii vor putea propune autorităților decizii de interes public prin platforma e-Democrație

/ Acum 2 zile

IGP semnalează noi cazuri de escrocherie. Un bărbat din Stăuceni, deposedat de peste 216 000 lei

/ Acum 2 zile

UPDATE // Traficul transfrontalier intens la punctul de trecere a frontierei Costești a fost fluidizat

/ Acum 2 zile

VIDEO // Circa 12 kg de droguri, ridicate de polițiști. Două persoane au fost reținute

/ Acum 2 zile

Școlile trec în subordinea MEC și vor fi gestionate de Agenții Teritoriale pentru Educație: reforma votată de Parlament în lectura a doua

/ Acum 2 zile

Trei procurori au depus jurământul în cadrul ședinței CSP