ro

 

Societate
12 Aprilie, 2026 / 12:33
/ 05 Martie, 2026

VIDEO // Lot de aproape 19 tone de rodii neconforme, oprit la frontieră și distrus sub supravegherea autorităților

Un lot de 18.900 de kilograme de rodii a fost depistat ca fiind neconform în urma controalelor consolidate efectuate la punctele de trecere a frontierei asupra produselor de origine vegetală importate, transmite MOLDPRES cu referire la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Potrivit instituției, probele prelevate din lotul respectiv au fost supuse analizelor de laborator, iar rezultatele au confirmat prezența reziduului de pesticid Imazalil în concentrații care depășesc limita maximă admisă stabilită de legislația în vigoare. Depășirea acestor valori face ca produsele să fie considerate neconforme și improprii pentru comercializare.

În consecință, autoritățile au interzis plasarea lotului pe piață. În baza prevederilor legale aplicabile, s-a dispus distrugerea integrală a fructelor, sub supravegherea instituțiilor competente.

„Procedura de nimicire a fost realizată prin direcționarea lotului către o instalație de producere a biogazului, în conformitate cu cerințele privind gestionarea și eliminarea produselor alimentare neconforme”, indică ANSA.

Reprezentanții ANSA au precizat că întregul lot a fost distrus înainte de a fi introdus în circuitul comercial, astfel încât produsele nu au ajuns la consumatori.

Agenția subliniază că va continua aplicarea unor măsuri riguroase de control în posturile de inspecție la frontieră, pentru a preveni introducerea pe piața Republicii Moldova a produselor alimentare care nu respectă normele de siguranță și pentru a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății consumatorilor.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Salvatorii și pompierii vin cu recomandări pentru prevenirea situațiilor de risc în Noaptea Învierii

/ Acum 1 zi

Flux sporit de călători la frontieră: peste 62 de mii de traversări în ultimele 24 de ore

/ Acum 1 zi

Republica Moldova va implementa sistemul informațional „Dosarul electronic de sănătate”

/ Acum 1 zi

Meteorologii prognozează pentru ziua de Paști precipitații și înghețuri de până la −3°C

/ Acum 1 zi

Caz tragic în capitală. O adolescentă a decedat după ce a căzut de la înălțime

/ Acum 1 zi

Municipiul Ungheni și alte 18 localități se unesc în procesul de amalgamare voluntară. Primarul Vitalie Vrabie: „Se conturează cel mai mare cluster din R. Moldova”

/ Acum 1 zi

Alerta cu bombă semnalată la Aeroportul Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Aerogara și-a reluat activitatea

/ Acum 1 zi

Locuitorii capitalei, invitați la târguri pascale și cu produse agricole de sezon

/ Acum 1 zi

Specialiștii în sănătate recomandă consumul rațional de produse alimentare în perioada sărbătorilor pascale

/ Acum 1 zi

Alertă cu bombă la Aeroportul Chișinău. Pasagerii și angajații aerogării au fost evacuați

/ Acum 1 zi

Peste 4600 de pacienți vor beneficia anual de condiții mai bune la Spitalul Ialoveni

/ Acum 1 zi

Polițiștii îndeamnă părinții și copiii să respecte măsurile de siguranță în timpul vacanței de Paști

/ Acum 1 zi

Trei tentative de transportare ilicită a mijloacelor financiare, prevenite la Aeroport

/ Acum 1 zi

O fostă deputată a fost condamnată pentru îmbogățire ilicită. Statul i-a confiscat peste 700.000 de lei