VIDEO // Ministrul Mediului: „Aproape 90% dintre puieții plantați la Mihailovca s-au prins”
Rata de prindere a puieților plantați în toamna anului trecut pe o suprafață de 27 de hectare în localitatea Mihailovca, Cimișlia, este de aproximativ 90%, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în urma unei vizite de evaluare în teren. Potrivit oficialului, rezultatul demonstrează că programul de împădurire produce efecte, chiar și în condiții dificile.
„Fiecare teren împădurit necesită o muncă enormă și nu doar pentru un singur an, iar reușita noastră depinde foarte mult de calitatea terenului. Dar nu avem altă soluție decât să continuăm să muncim și să facem Moldova mai împădurită”, a declarat ministrul.
Gheorghe Hajder a apreciat implicarea autorităților publice locale care pun la dispoziție terenuri pentru împădurire, inclusiv suprafețe degradate, aflate în pantă sau afectate de alunecări de teren. El a subliniat că, în pofida acestor condiții, puieții s-au prins și se dezvoltă, iar terenurile împădurite se transformă treptat în noi păduri.
Ministrul a evidențiat că împădurirea reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de adaptare la schimbările climatice și de protejare a mediului. În opinia sa, astfel de rezultate pot fi obținute doar prin investiții pe termen lung, consecvență și responsabilitate față de generațiile viitoare.
Vizita la Mihailovca face parte din monitorizarea lucrărilor de împădurire realizate în cadrul Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor, inițiativă prin care autoritățile urmăresc creșterea suprafețelor împădurite și refacerea terenurilor degradate din Republica Moldova.
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Minimele termice vor indica -2 grade Celsius
Agenda evenimentelor, vineri, 6 noiembrie
IGP: Aparatul de zbor depistat la Rezina este de tip „Gerbera”, fără dispozitive sau substanțe explozive
Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV
Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre
MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate
FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei
Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile
Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori
Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina
Premierul Vasile Tofan despre reforma APL: „Reforma administrației publice locale este necesară, chiar dacă este una nepopulară”
Trei funcționari ai Poliției de Frontieră, cercetați pentru sustragerea unor țigări de 6,4 milioane de lei
Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă
Funcționarii MAI vor avea reguli noi privind activitățile în afara orelor de serviciu
Progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, analizate la reuniunea Consiliului de Experți de pe lângă Comisia pentru integrare europeană
Peste 305 000 de cetățeni au depus cereri pentru compensații la energie
Agenții economici din domeniul taxi, în vizorul Fisc: suma obligațiunilor fiscale declarate a depășit 872 de mii de lei
Consiliul Național de Securitate a aprobat măsuri pentru consolidarea securității cibernetice a Republicii Moldova
Vicepremierul Mihai Popșoi, la reuniunea statelor membre ale ICE: „R. Moldova urmează să deschidă negocierile pentru ultimele două clustere și mizează pe susținerea statelor membre ale UE”
Școli și grădinițe din mai multe localități vor beneficia de sprijin pentru îmbunătățirea accesului copiilor romi la educație
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Peste 450 000 de cetățeni, vizați de atacul cibernetic. Maia Sandu: „AGE îi va notifica prin scrisori electronice, iar băncile vor fi informate”
Declarațiile de presă susținute în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
FOTO // Piața agroalimentară din Bălți va fi modernizată cu o investiție de 16,5 milioane de lei, susținută de Guvern
Un grup de lucru condus de premierul Vasile Tofan va propune soluții pentru consolidarea securității cibernetice
FOTO // Ministrul Mediului a verificat evoluția plantației forestiere de la Mihailovca, Cimişlia: „Rata de prindere a puieților plantați depășește 80%”
Maia Sandu, despre interdicția impusă lui Vadim Krasnoselski: „Vom vedea mai multe încercări de destabilizare din partea Rusiei”
Maia Sandu, despre tentativa de suspendare: „Mulți dintre cei care au semnat acest document fac jocul Moscovei”
VIDEO // Guvernul va crea un grup de lucru pentru consolidarea securității cibernetice
Igor Grosu la 60 de ani de la fondarea formației „Noroc”: „Este un adevărat simbol al neamului nostru”