VIDEO // Tânăr de 20 de ani, suspectat că era curier într-un grup de escroci, reținut la Chișinău
Un tânăr de 20 de ani, originar din Ucraina, a fost reținut de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, împreună cu angajații Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, fiind suspectat de implicare într-un grup specializat în escrocherii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Poliției, în urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul ar fi avut rolul de curier în cadrul grupului. Acesta ar fi preluat de la victime bani obținuți prin înșelăciune, în valoare totală de aproximativ 195.000 de lei, pe care ulterior i-ar fi transmis altor membri ai grupului.
În cadrul urmăririi penale, suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
Investigațiile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Aproape 100 de profesori din 57 de școli au fost instruiți să folosească laboratoarele digitale
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
Ministra Daniella Misail-Nichitin: „Extrădarea lui Iurie Radulov din Turcia ar putea dura cel mult 30 de zile, dacă dosarul va corespunde tuturor cerințelor”
Serviciile medicale vor fi reorganizate în funcție de nivelul de complexitate. Alexandru Gasnaș: „Cartografierea va fi gata în decembrie”
FOTO // Prima platformă națională de resurse educaționale deschise, lansată în Republica Moldova
Ministrul Sănătății, despre cazul suspect de ciumă din Rusia: „Nu există risc de escaladare”
Opt pisici de rasă, în valoare de circa 100 000 de lei, depistate în timpul unui control vamal
Cronica ARHIVELOR // Viorel Mardare și spotul care a transformat fructele Moldovei într-o carte de vizită a țării
Ucraina redeschide parțial exporturile de gaze naturale, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse
Mihai Popșoi la Forumul de securitate de la Chișinău: „Republica Moldova este mai puternică și mai rezilientă decât acum câțiva ani”
Guvernul a prezentat propunerea noii hărți administrativ-teritoriale
Mesajul Președintei Maia Sandu de la Moldova Security Forum
VIDEO // Guvernul propune reorganizarea administrației locale în 273 de primării și trei regiuni. Alexei Buzu: „Ceea ce reunim este puterea și capacitățile administrative”
VIDEO // Tânăr de 20 de ani, suspectat că era curier într-un grup de escroci, reținut la Chișinău
Moldova Security Forum 2026 // Șefa Oficiului de Legătură NATO la Chișinău, Agne Gleveckaite: „Republica Moldova se află în prima linie de protecție a democrației și suveranității”
FOTO // Lucrările la conducta avariată din scuarul Catedralei au fost finalizate. Echipele „Termoelectrica” au lucrat pe parcursul nopții pentru a remedia defecțiunea
Spectacolul TNME „Greva gospodinelor” va fi prezentat la Festivalul „Constantin Tănase” din Vaslui
Alegeri în UTA Găgăuzia: 71 de candidați au fost înregistrați pentru Adunarea Populară
Trei vagonete au ars la Ciorescu. Incendiul ar fi pornit de la imprudența în timpul preparării bucatelor
Irina Florea a cucerit bronzul pentru Republica Moldova la Mondialul de sambo
VIDEO // Co-administratorul canalului „Car Vertical Moldova” și patru complici, trimiși în judecată
Republica Moldova a îndeplinit 68% dintre acțiunile asumate pentru Capitolul de negociere „Energie”
LIVE // Moldova Security Forum 2026 se desfășoară la Chișinău. Peste 90 de experți din 20 de țări discută despre securitatea regională
Societatea civilă este invitată la discuții despre integrarea europeană a Republicii Moldova