Ziua Victoriei și Ziua Europei, sărbătorite în Republica Moldova printr-o serie de evenimente
Pe 9 mai, în Republica Moldova este marcată Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi în război. Tot în această zi este sărbătorită și Ziua Europei. Manifestațiile încep dimineața devreme cu depuneri de flori la Complexul memorial „Eternitate”. Ulterior, în centrul capitalei precum și în alte orașe din Republica Moldova se va desfășura o suită de evenimente prelejuite de Ziua Europei. 9 mai se va încheia cu un concert de excepție în Piața Marii Adunări Naționale, comunică MOLDPRES.
Programul evenimentelor:08:00, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, prim-ministrul Dorin Recean și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, vor depune flori la Complexul Memorial „Eternitate”, cu ocazia Zilei Victoriei asupra fascismului și nazismului și în memoria eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
09:00, premierul Dorin Recean și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, vor semna la Casa Guvernului Acordul pentru Planul de creștere al Republicii Moldova.
10:00, Marș al Memoriei, eveniment organizat de Blocul Socialiștilor și Comuniștilor din Parlament precum și alte două partide de stânga. Coloana va porni de la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și se va deplasa la Complexul memorial „Eternitate”.
13:00, Deschiderea oficială a Orășelului European: Europa ești TU! Evenimentul se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale și va include:
- Aleea „Uniți în diversitate”: Statele membre ale UE își vor prezenta suportul acordat Republicii Moldova, evidențiind asistența pe care o oferă;
- Aleea „UE pentru Moldova: Împreună mai puternici”: Proiectele finanțate de UE vor ilustra modul în care acestea aduc beneficii directe cetățenilor;
- Pavilionul Delegației UE care găzduiește mai multe inițiative UE de amploare, prezentând asistența UE;
- „Moldova este Europa”: pavilionul Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova care prezintă activități interactive și informații despre parcursul european al țării;
- Pavilionul tinerilor:
- Explorează-ți oportunitățile – Află cum poți deveni student Erasmus+ sau cum te poți implica în proiecte naționale și internaționale alături de organizații neguvernamentale
- Paint the Wall – Contribuie la pictarea viitorului european al Moldovei
- Darts Quiz – Joacă, învață și câștigă premii într-un joc de quiz interactiv și distractiv
- Cine sunt EU? – Ghicește personalități europene, simboluri și curiozități interesante
- (14:00 – 15:00) EuroMarket – O competiție cu premii și multe surprize!t
- (15:10-15:50) Gala: „Apă curată pentru toți. La revedere, plastic!” – Elevii din Lozova, Sireți, Pănășești și Zubrești vor urca pe scenă pentru a-și prezenta inițiativele de reducere a plasticului, parte din programul EU4Moldova: Comunități Locale
- Pavilionul Copiilor
- Târg de produse locale, expuse de beneficiari sprijiniți de UE;
- Activități pentru generația de aur: muzică, dansuri, ateliere – toate dedicate seniorilor;
- Pavilion dedicat bucătăriei țărilor membre UE.
17:30, Concert cu participarea Ansamblului „Duo Kitharsis”, eveniment organizat de Ambasada Republicii Polone.
19:00-23:00, Concert dedicat ZILEI EUROPEI 2025 – Pace, prosperitate, demnitate: Europa ești TU! Evoluează: Vali Boghean, Marej, Воплі Відоплясова (Ucraina), Zdob și Zdub, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu.


8-9 Mai, Zilele ONU de comemorare și reconciliere în memoria celor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial
În 2004, Adunarea Generală a ONU a declarat, prin Rezoluția 59/26, zilele de 8 și 9 mai, drept un moment al comemorării și reconcilierii față de toți cei care și-au pierdut viața în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar dacă statele membre au zile individuale de victorie, eliberare și comemorare, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele membre, organizațiile sistemului Națiunilor Unite, organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice să comemoreze anual, fie una, fie ambele zile, într-o manieră adecvată și să aducă un omagiu tuturor celor căzuți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În septembrie 1939, invadarea Poloniei de către Germania a determinat declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care s-a încheiat, în Europa, la 8 mai 1945, când Germania nazistă a semnat actul capitulării necondiționate. Războiul s-a încheiat, oficial, la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri, unde a avut loc semnarea armistițiului privind capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare americane asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august). În cel mai mare conflict din istorie și-au pierdut viața peste 60 de milioane de oameni, militari și civili. Pentru prima dată, pierderile civile sunt mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent.

Parade în Europa cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste
În Regatul Unit sunt anunțate o slujbă la Westminster Abbey, biserica din Londra unde sunt încoronați monarhii britanici, și un mare concert. De Ziua Victoriei în Europa, cunoscută ca „VE”, pub-urile (barurile) pot avea program prelungit. Premierul Keir Starmer a declarat că întreaga națiune ar trebui să își amintească împreună sacrificiile generației din război, care „nu trebuie uitate niciodată”. Parada militară la care a asistat și familia regală a avut loc luni. Regele Charles al III-lea a primit mai mulți veterani la un ceai la Palatul Buckingham.
Franța. Președintele Emmanuel Macron marchează ziua depunând conform tradiției o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut de sub Arcul de Triumf din Paris și asistând la parada militară de pe bulevardul Champs Elysees.
Rusia organizează o mare paradă militară la Moscova. Cum capitularea naziștilor acum 80 de ani a avut loc după miezul nopții, adică în 9 mai, data respectivă este cea considerată ca ziua victoriei Uniunii Sovietice. În Armata Roșie a fostei puteri comuniste au luptat în război, alături de ruși, și cetățeni ai altor republici sovietice, inclusiv moldoveni și ucraineni. URSS a suferit un număr uriaș de pierderi, de ordinul milioanelor de militari și civili.
Pe 9 Mai, la Moscova vor defila peste 10.000 de soldați, elevi ai școlilor de ofițeri, copii de militari și membri ai organizației de tineret Iunarmia. Presa informează că printre alte arme ar putea fi expusă și racheta cu rază medie de acțiune Oreșnik (Alunul - n. red.), testată pentru prima dată în noiembrie anul trecut, împotriva Ucrainei.
Parade vor avea loc și la Sankt Petersburg, Vladivostok și în alte orașe mari din Rusia.
SUA. Guvernul american al președintelui Donald Trump nu anunțase inițial niciun plan de comemorare a VE Day, pe care liderul de la Casa Albă vrea să o redenumească Ziua Victoriei în Cel De-al Doilea Război Mondial. Pentru Statele Unite, deși au avut un rol decisiv în înfrângerea Germaniei naziste, războiul s-a încheiat însă mai târziu, odată cu capitularea Japoniei în 2 septembrie 1945. SUA au intrat în război abia după atacul japonez de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, iar victoria americană împotriva lor (cunoscută ca VJ, prescurtare de la Victory over Japan Day) este sărbătorită și în 15 august, când Japonia și-a făcut cunoscută intenția de a capitula.
Ucraina. Din cauza războiului actual cu Rusia, Ucraina nu a planificat niciun eveniment oficial important de Ziua Victoriei, joi fiind considerată Ziua Comemorării și Reconcilierii. Lideri naționali și locali vor depune coroane de flori în memoria celor căzuți, iar la multe monumente vor aduce omagii și oameni obișnuiți. În general, ucrainenii aniversează în prezent victoria în 8 mai, ca majoritatea europenilor, nu în 9 mai, data marcată de sovietici, apoi de ruși până în prezent.
Polonia îi are ca oaspeți pe miniștrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene, reuniți neoficial la Varșovia încă de miercuri. Polonezii dețin în semestrul curent președinția prin rotație a Consiliului UE.
9 Mai, Ziua Europei
În 1950, națiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecințele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.

Declarația rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas înscrisă în istoria construcției europene drept „declarația Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunități a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), înființată de Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.
Citate din Declarația rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman:
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință.”
„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.”
„Punerea în comun a producțiilor de cărbune și oțel...va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniției de război, dar care au fost, în același timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”

Peste 4 400 de șoferi, documentați în zilele de odihnă pentru încălcări comise în traficul rutier
Ministrul Justiției, de Ziua Juristului: „Deschiderea, în acest an, a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 este în mod deosebit meritul comunității juridice”
Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimțit în Republica Moldova
Ministerul Mediului anunță o ușoară îmbunătățire a situației pe râul Nistru după ploile din ultimele zile
VIDEO // Doi bărbați căutați prin INTERPOL, extrădați din Republica Moldova pentru contrabandă cu țigări și escrocherie
Copiii și tinerii din Republica Moldova pot participa la un concurs internațional de desen organizat de FAO
Un bărbat a fost condamnat la 11 ani de închisoare după ce a adus în Moldova peste 14 kg de droguri ascunse într-o butelie de gaz
CSM a lansat concurs pentru ocuparea posturilor vacante de judecător în completele specializate anticorupție
Campania „Avem un plan” va informa locuitorii din 42 de comunități despre măsurile pentru energie și climă
Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon în timp ce își încălzeau locuințele
STISC semnalează o campanie de atacuri de tip spear phishing, orientată către instituțiile guvernamentale. Autoritățile recomandă respectarea regulilor de securitate cibernetică
Pe drumurile din țară se circulă în condiții de ploaie. IGP recomandă șoferilor prudență maximă
Cod galben de ploi puternice. Cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările
Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Ministerul Muncii și Protecției Sociale îndeamnă cetățenii să fie vigilenți
Poliția Națională va beneficia de un nou proiect de cooperare cu Germania. Inițiativa vizează fortificarea capacităților operative și de investigație
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
Zelenski: 28 de substații și alte obiective energetice, avariate în urma atacurilor rusești
IGP și Republica Cehă au semnat un acord pentru consolidarea expertizei digitale. Proiectul prevede dotarea cu echipamente moderne și instruiri pentru polițiști
VIDEO // Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să aleagă liber cine îi va reprezenta: „Puterea de a decide este în votul vostru”
Ministra Daniella Misail-Nichitin, întrevedere cu noul ambasador al SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter: „SUA ne-au ajutat să ne pregătim pentru actualele amenințări”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
FOTO // USMF „Nicolae Testemiţanu” găzduiește expoziția „Arta de a fi” – un proiect care face o incursiune în lumea persoanelor cu sindromul Down
FOTO // Oportunitățile UE pentru companiile din Moldova, discutate cu antreprenorii
Consumul de energie electrică în Moldova a scăzut cu 6,5% într-o săptămână. Stocurile de carburanți au rămas stabile
O femeie din Chișinău a rămas fără 1,37 milioane de lei după ce a fost înșelată de falși reprezentanți ai instituțiilor statului
ARMENPRESS: Armenia preia președinția COP17 pentru un mandat de doi ani
O misiune a FMI va veni la Chișinău în perioada 21–28 octombrie pentru discuții cu autoritățile
Ministerul Finanțelor lansează o nouă sesiune de subscriere la valorile mobiliare de stat cu dobânzi de până la 8,05%
VIDEO // Peste 12 000 de persoane, care activau fără un contract oficial, identificate de inspectorii muncii. Ministra Natalia Plugaru: „Vom continua să promovăm munca legală”
