ro
Sport
17 Iunie, 2025 / 08:09
/ 24 Februarie, 2018

Au fost desemnați primii doi câștigători ai memorialului ”Pavel Lușcevschi”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Primii doi câștigători ai memorialului de box ”Pavel Lușcevschi”, Dmitri Deșkevici (Belarus) și Alexei Zavatin (Republica Moldova), au fost desemnați ieri, 24 februarie, la Casa de cultură din Edineț, relatează MOLDPRES.

Dmitri Deșkevici (60 kg) a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere după victoria repurtată cu scorul 5-0 în meciul final disputat cu Ion Ursu din Grimăncăuți (Briceni). Alexei Zavatin (categoria supergrea) a fost declarat câștigător după finala desfășurată în compania campionului Italiei, Mirco Carbotti. După o primă repriză, încheiată cu un mic avantaj al lui Alexei Zavatin, a urmat runda a doua în care boxerul italian și-a spart arcada. Medicul turneului, Dorin Balmuș, și supervizorul competiției, Anatol Caigorodov, au decis că continuarea disputei este imposibilă și câștigătorul a fost desemnat conform punctelor adunate de finaliști până la accidentarea produsă în ring. Rezultatul a fost favorabil lui Alexei Zavatin.

La memorial participă boxeri din Italia, Israel, Ucraina, România, Belarus, Republica Moldova. ”Actuala ediție este a 20-a. Am decis să organizăm turneul la Edineț în scopul popularizării boxului. Competiția va constitui un bun test pentru mulți dintre membrii lotului național: Dumitru Galagoț, Mihail Cvasiuc, Alexei Zavatin, Vasile Belous, Victor Carapcevschi. Câțiva dintre ei urmează să participe anul curent la Campionatul Mondial Universitar”, a declarat pentru agenție Antrenorul Emerit Petru Caduc, animatorul principal al turneului.

Memorialul se va încheia în după amiaza zilei de astăzi. Antrenorul Pavel Lușcevschi a pregătit o pleiadă de boxeri cu renume. Unul dintre elevii săi este Antrenorul Emerit Petru Caduc, care i-a educat pe medaliații olimpici Vitalie Grușac (Sydney, 2000) și Veaceslav Gojan (Beijing, 2008), premianții Campionatelor Europene Victor Cotiujanschi, Dumitru Galagoț, Vasile Belous. Edițiile precedente ale memorialului ”Pavel Lușcevschi” au avut loc la Grimăncăuți și Briceni.

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)