ro

 

Sport
01 Aprilie, 2026 / 11:23
/ 12 Noiembrie, 2025

R. Moldova – Italia în preliminariile CM 2026. Selecționerul Lilian Popescu: „Este o provocare, dar și o oportunitate de a arăta progresul echipei”

Echipa națională a Republicii Moldova va întâlni Italia, joi, 13 noiembrie, pe stadionul Zimbru din Chișinău, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2026. Selecționerul Lilian Popescu a declarat într-o conferință de presă că, deși adversarul este o echipă europeană de top, meciul reprezintă o provocare, dar și o șansă de a demonstra progresul echipei, relatează MOLDPRES.

„Înfruntăm o echipă de top european, cu jucători valoroși, care pot face diferența în orice moment. Pentru noi, însă, este o testare serioasă și totodată o șansă de a demonstra că lucrurile se schimbă, pas cu pas, spre bine. Atmosfera în echipă este excelentă, băieții sunt determinați, și ne dorim să fim organizați, disciplinați și curajoși pe teren”, a declarat Lilian Popescu.

Potrivit selecționerului, singura absență din lot va fi Mihail Gherasimencov, întârziat din cauza condițiilor meteorologice și a zborului din Canada, însă selecționerul a precizat că restul jucătorilor sunt apți și pregătiți pentru confruntare.

Căpitanul Vadim Rață susține că echipa trebuie să profite de atmosfera de pe stadion și să pună Italia în dificultate.

„Știm că Italia are o istorie impresionantă și este un adversar de top. Trebuie să ne bucurăm de atmosfera de pe stadion, să aplicăm tot ce am lucrat la antrenamente și să arătăm ce putem face pe teren”, a spus Rață.

Partida va începe la ora 21:45 și va fi transmisă în direct de Moldova 1.


 
Ultimele Știri
/ 21 Februarie, 2026

Republica Moldova a devenit campioană europeană la tir cu arcul în sală

/ 19 Februarie, 2026

Peste 150 de judocani s-au duelat pentru titlul național la U21, la Arena Chișinău

/ 15 Februarie, 2026

BTA: Bulgaria câștigă în premieră titlul european feminin pe echipe la badminton

/ 15 Februarie, 2026

Republica Moldova și-a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Iarnă

/ 12 Februarie, 2026

Naționala de fotbal a R. Moldova și-a aflat adversarele din Liga Națiunilor! Grupă complicată pentru ,,tricolori" în Liga C - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe

/ 12 Februarie, 2026

Mai mulți bani pentru sportul moldovenesc. 91,5 milioane de lei alocate pentru dezvoltarea federațiilor

/ 10 Februarie, 2026

BTA: Rezultatele sondajului „Sportivul Balcanic al Anului 2025” vor fi prezentate la o ceremonie pe 16 februarie

/ 10 Februarie, 2026

Sportivii Moldovei debutează astăzi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

/ 09 Februarie, 2026

BTA: Bulgarul Tervel Zamfirov păstrează șansele la medalie în cadrul Jocurilor Olimpice Milano Cortina, Radoslav Yankov eliminat în optimi

/ 07 Februarie, 2026

FOTO // Lotul olimpic al R. Moldova la Jocurile Olimpice de iarnă a defilat la ceremonia de deschidere a Olimpiadei Albe

/ 06 Februarie, 2026

Încep Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026

/ 31 Ianuarie, 2026

BTA: Bulgaria are un nou campion junior de Grand Slam: Dimitar Kisimov câștigă titlul la dublu la Australian Open

/ 28 Ianuarie, 2026

Republica Moldova va fi reprezentată de cinci sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026

/ 28 Ianuarie, 2026

Peste 200 de sportivi au luptat pentru titlul de campion național U-23