ro

 

Sport
04 Octombrie, 2026 / 16:16
/ 20 Mai, 2021

România și Republica Moldova vor avea competiții de fotbal comune pentru categoria de vârstă 7-12 ani

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Federațiile de Fotbal din România și Republica Moldova planifică organizarea, din toamna anului 2021, unor competiții comune de fotbal pentru categoria de vârstă 7-12 ani, transmite MOLDPRES.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat pentru presa sportivă de peste Prut că a discutat cu șeful Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, despre unirea unor competiții de juniori. "Din toamna anului 2021, FRF și FMF planifică derularea unor competiții comune de copii și juniori. Astfel, la categoria de vârstă 7-12 ani, se pregătește un concept nou de competiții la nivel de școli între România și Moldova. La fel, din programul de acțiuni comune face parte și competiția Cupa Satelor, la fel pentru juniorii U13. La nivelul Asociațiilor raionale s-a discutat despre posibilitatea organizării unei competiții comune între selecționatele raioanelor cu cele județene”, a declarat Burleanu.

Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat recent că o delegație a Federației Române de Fotbal, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, a efectuat o vizită de lucru în țara noastră. Potrivit informației prezentate de forul sportiv moldovenesc, discuțiile au avut loc în perspectiva consolidării parteneriatului dintre federațiile de fotbal din Moldova și România și stabilirea a noi proiecte de colaborare la nivel de asociații regionale. Cei doi președinți au efectuat mai multe vizite și întrevederi în diferite localități din Republica Moldova. 

foto: fmf.md


 
Ultimele Știri
/ 14 Septembrie, 2026

Maxim Iuhnevici a cucerit bronzul la Campionatul Mondial de sambo pe plajă din Brazilia

/ 14 Septembrie, 2026

Lotul național de haltere a cucerit 26 de medalii la Campionatul Mondial Universitar desfășurat la Doha

/ 12 Septembrie, 2026

Tudor Bratu, campion mondial universitar la haltere. Sportivul a stabilit un nou record FISU

/ 11 Septembrie, 2026

FOTO // Preşedinta Maia Sandu s-a întâlnit cu rugbiștii moldoveni care au obținut performanțe europene

/ 10 Septembrie, 2026

FOTO // Polonezul Radosław Frątczak a câștigat prima etapă a Turului României, desfășurată în premieră în Republica Moldova

/ 09 Septembrie, 2026

Noi reguli pentru finanțarea activităților sportive, aprobate de Guvern: schimbările propuse de MEC

/ 09 Septembrie, 2026

VIDEO // Turul României a pornit din Republica Moldova. Peste 130 de cicliști au luat startul la Chișinău

/ 09 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Peste 130 de cicliști au pornit din Chișinău în Turul României

/ 09 Septembrie, 2026

Chișinăul dă astăzi startul Turului României la ciclism

/ 08 Septembrie, 2026

GALERIE FOTO // Turul României, start în premieră la Chișinău

/ 08 Septembrie, 2026

Turul României 2026 debutează, în premieră, la Chișinău. Prima etapă se desfășoară integral în Republica Moldova

/ 06 Septembrie, 2026

Pavel Andrușca, debut victorios în UFC

/ 30 August, 2026

Aur pentru Republica Moldova la prima ediție a Campionatului European de judo Ne-Waza. Alexandru Moraru, campion continental

/ 25 August, 2026

FOTO // Peste 20 de medalii pentru Moldova la Europenele de haltere U-15 și U-17 de la Priștina