ro

 

Descoperă Moldova
04 Octombrie, 2026 / 02:44
/ 17 Ianuarie, 2025

Descoperim Moldova cu #MOLDPRES: Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, eveniment marcat de multe tradiții şi obiceiuri

Cu Boboteaza, urmată de ziua Sfântului Ioan Botezătorul se încheie ciclul tradiționalelor sărbători de iarnă. Prin ritualul specific acestui eveniment religios, în această zi se sfințesc apele mari și se purifică mediul înconjurător de forțele malefice.

Boboteaza este sărbătorită pe 19 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 20 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului.

De Bobotează, moldovenii respectă mai multe tradiții și obiceiuri. În funcţie de zonă, se prezice viitorul în noul an, se sfințesc apele, fetele pun busuioc sub pernă ca sa îşi viseze ursitul, iar bărbaţii se întrec înotând, pentru a scoate crucea aruncată de preot în apă.

Tradiții de Bobotează

Pe 19 ianuarie, ortodocşii de stil vechi celebrează botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. La Bobotează se sfinţesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul.

În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele oamenilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa.

„Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (13 decembrie).

După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

Agheasma mare

În amintirea botezului lui Iisus Hristos în Iordan şi a arătării Sfintei Treimi în ziua Bobotezei (18 ianuarie) se săvârşeşte slujba Agheasmei Mari sau sfinţirea cea mare a apei.

Pentru cei care cred, puterea aghiasmei este foarte mare. Ea se ia spre sănătatea sufletului şi a trupului. Se foloseşte la sfinţirea locaşului de cult, la sfinţirea vaselor bisericeşti, la sfinţirea veşmintelor liturgice, a caselor în care locuim, a izvoarelor de apă şi a grădinilor roditoare. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o dublă chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Agheasma Mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de Agheasma Mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie.

Totodată, Agheasma Mare se poate bea doar timp de opt zile, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită. 

Semne populare

Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiția mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Fetele își pun busuioc sub pernă

Potrivit tradiţiei populare, în noaptea de Bobotează, fetele tinere îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase, pun o rămurică de busuioc sub pernă şi îşi visează ursitul. De asemenea, se spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an. 

În unele sate, în trecut, femeile se adunau în grupuri mari, la una dintre ele acasă, şi aduceau mâncare şi băutură, cântau şi dansau. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care le apăreau în cale, îi duceau la râu şi îi ameninţau cu aruncatul în apă. Obiceiul se numea „Iordănitul femeilor”. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Boboteaza în alte țări

În alte zone ale lumii, tradiţiile şi obiceiurile de Bobotează sunt diferite.

În Franţa, pe vremuri se gătea "la galette des rois”, o plăcintă care se împărţea, potrivit obiceiului, în tot atâtea felii câţi oameni erau la masă şi una în plus, denumită „a Bunului Dumnezeu” sau „a Fecioarei”, care era dată primului sărac. În prezent se ascunde o figurină, sub forma unui rege mag, în interiorul plăcintei, iar acela dintre meseni care va descoperi figurina în porţia sa va fi regele zilei.

În Olanda şi în Belgia se prepară un desert cu cremă de migdale, în care se ascunde o figurină sub forma unui mag, la fel ca în Franţa. Membrul cel mai tânăr din familie se aşează sub masă şi alege feliile, iar cel desemnat rege al zilei îşi alege şi o regină. Pe timpul zilei, copiii merg cu steaua din casă în casă pentru a primi dulciuri şi mandarine.

În Spania sau în unele regiuni din Italia, copiii aşteaptă cadouri de la regii magi pe 6 ianuarie, zi dedicată petrecerii.

Cor. Lilia Grubîi


 
Ultimele Știri
/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi

/ 05 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Crăciunul pe stil vechi, între tradiții, obiceiuri și semnificații

/ 30 Decembrie, 2025

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Take Home from Moldova – cadouri autentice şi amintiri din Moldova

 


 
/ Acum 12 ore

Compensații la energie vor fi acordate și în sezonul rece 2026–2027. Autoritățile analizează extinderea numărului de beneficiari

/ Acum 13 ore

Premierul Vasile Tofan, la Gala „Pedagogul Anului 2026”: „Învățământul va rămâne o prioritate, iar investițiile în educație vor continua”

/ Acum 13 ore

Armata Națională a detectat astăzi șase zboruri neautorizate în spațiul aerian al Republicii Moldova

/ Acum 15 ore

Speakerul Igor Grosu denunţă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Nu vom accepta ca războiul purtat de Rusia să pună în pericol viața și securitatea cetățenilor noștri”

/ Acum 15 ore

Preşedinta Maia Sandu, despre atacurile din această noapte: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”

/ Acum 15 ore

Razia de noapte a inspectorilor de mediu a scos la iveală un transport de lemn fără acte în raionul Şoldăneşti

/ Acum 16 ore

FOTO // Incendiu la o gunoiște din Negureni, Teleneşti. Au intervenit pompierii și inspectorii de mediu

/ Acum 16 ore

MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de cinci drone: „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să genereze amenințări concrete pentru Moldova”

/ Acum 16 ore

Peste 23 de milioane de lei vor fi investiţi în lucrări de întreținere pe drumul național R13 din raionul Florești

/ Acum 17 ore

Peste 744 de mii de lei vor ajunge suplimentar la buget după controalele vamale

Vezi mai multe