Patru companii din Ungheni și Cahul pot obține granturi de 100 mii de euro
Chişinău, 28 ian. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană oferă 400 mii de euro pentru patru entități din regiunile Cahul și Ungheni, care vor susține inițiative de clusterizare. Scopul asistenței nerambursabile este promovarea spiritului de cooperare în rândul companiilor din zonele urbane și rurale, prin susținerea ideilor inovative și creării noilor locuri de muncă, transmite MOLDPRES.
Astfel, patru entități necomerciale înregistrate și active în raioanele Cahul sau Ungheni vor beneficia de asistență financiară care nu va depăși 100 mii de euro per proiect, venind și cu o contribuție proprie de cel puțin 10% din valoarea totală a propunerii. Proiectele trebuie să includă activități care se vor desfășura în decurs de 12 luni de la data semnării acordului de grant.
Asistența financiară va fi alocată pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii pentru accelerarea și dezvoltarea clusterelor existente din zonele urbane și rurale.
Granturile sunt acordate de Uniunea Europeană, prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF. Termenul limită de depunere a dosarelor este 17 martie 2023, ora 17:00.
Foto: PNUD
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Cererea pentru compensațiile la energie va putea fi depusă din 2 noiembrie. Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru acest an
Raportul de 100 de zile al Guvernului Tofan va fi prezentat pe 5 noiembrie
„Vedem copii îmbrăcați în uniforme militare”. Ivan Țurcan, despre situația școlilor cu predare în limba română și îngrijorările Chișinăului privind educația din regiunea transnistreană
Alegeri prezidențiale în Bulgaria
FOTO // „Grădina cu 100 de rădăcini”, inaugurată la Nisporeni în ajunul Centenarului Casei Naționale
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Cipru: discuții despre integrarea europeană și cooperare
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
VIDEO // Nivelul apei în râul Nistru a crescut în ultima săptămână. Gheorghe Hajder: „Deversările au ajuns la 60 m³/s”
Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale: circa 11 milioane de solicitări de accesare, blocate de autorități
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
VIDEO // Grup suspectat că recruta tineri pentru acțiuni violente, investigat de oamenii legii
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
FOTO // Viitorii diplomați ai Republicii Moldova și-au consolidat competențele profesionale
FOTO // Ziua Națională a Austriei, marcată la Chișinău
VIDEO // Sala cu Orgă își completează colecția cu 24 de instrumente muzicale
FOTO // Revoluția Maghiară din 1956, evocată într-o expoziție documentară la USM