ro

 

Descoperă Moldova
24 Octombrie, 2026 / 22:55
/ 07 Martie, 2022

Sistemul de canalizare din orașul Cimișlia va fi extins

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 7 mar. /MOLDPRES/. Conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR Sud) şi autorităţile din Cimişlia au semnat recent contractul de finanțare în cadrul proiectului „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia", care urmează a fi finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), transmite MOLDPRES.

Contractul are o valoare totală de circa 37,91 milioane de lei, dintre care 33,63 mln urmează a fi alocați în decursul următorilor doi ani din sursele FNDR. Celelalte cheltuieli, în sumă de aproximativ 4,28 mln de lei vor fi acoperite din bugetul orașului Cimișlia.

Proiectul „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia", care se regăsește în Documentul Unic de Program 2022-2024 și a fost inclus în Planul de finanțare pentru anul 2022 din mijloacele financiare ale FNDR, are drept obiectiv creșterea confortului urban și a atractivității orașului Cimișlia pentru cetățeni și investitori prin extinderea sistemului de canalizare în conformitate cu standardele naționale.

"În cadrul proiectului este prevăzută executarea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare orășenești existente cu 20,1 km, construcția unei stații de pompare a apelor uzate, conectarea la servicii de epurare a apelor uzate. Totodată, ca urmare a extinderii rețelei de canalizare, se preconizează o creștere a numărului de consumatori", conform ADR Sud.

Astfel, în urma implementării proiectului, circa 5200 de locuitori ai orașului Cimișlia, 277 de întreprinderi, printre care instituții publice și agenți economici, vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare și vor obține acces durabil la servicii și utilități publice de calitate.

La începutul anului curent, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat alocarea a 4,57 mln de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2022 în cadrul proiectului „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia".

Foto: ADR Sud


 
Ultimele Știri
/ 30 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană

/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi