Tineri antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului sunt susținuți de UE și PNUD
Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. Peste 60 de tineri antreprenori s-au reunit pe 22 mai, la Tiraspol, unde a avut loc conferința finală dedicată proiectului „Start pentru tineri”. Din 2020, Uniunea Europeană, prin intermediul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a susținut 39 de idei de afaceri cu peste 440 de mii de euro, transmite MOLDPRES.
„Uniunea Europeană recunoaște importanța soluționării provocărilor cu care se confruntă oamenii și a promovării practicilor durabile. Prin urmare, am încurajat tinerii antreprenori să dezvolte afaceri care au un impact pozitiv asupra mediului, societății și comunităților. Această abordare nu numai că sprijină creșterea economică, ci și promovează o cultură a antreprenoriatului responsabil”, a menționat Magdalena Mueller-Uri, şefa Secției Cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Afacerile noi lansate sau menținute grație susținerii UE-PNUD acoperă un spectru larg de servicii și produse, cum ar fi servicii de croitorie, studiouri culinare, cabinet veterinar, livrări sau producție alimentară (biscuiți, brânzeturi, vin, oțet, carne afumată) și industrială (mobilă, articole printate 3D, genți sau jucării eco). În cadrul conferinței, tinerii antreprenori beneficiari de granturi și-au împărtășit experiența și parcursul lor în lumea afacerilor.
„Susținerea tinerilor antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru înseamnă nu doar promovarea creșterii economice la nivel local, ci și investiții în viitorul comunității de afaceri și consolidarea coeziunii sociale. PNUD și Uniunea Europeană cred cu fermitate în sinergia dintre maluri, care contribuie la un viitor comun prosper”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.
În contextul noilor realități de muncă impuse de multiplele crize, UE și PNUD au susținut procesele de menținere/creare de locuri de muncă în sectoare economice durabile și pregătite pentru viitor, dar și au încurajat tinerii care au ales să rămână acasă, decât să plece în străinătate. Concursul de granturi „Start pentru tineri” a avut două ediții. În 2020, au obținut finanțare 26 de tineri antreprenori, iar în 2022 – alți 13.
Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.
Foto: PNUD
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Alegeri repetate în Novosiolovca. Prezența la urne a ajuns la 1,61% până la ora 09:00
Peste 2 800 de alegători au votat în UTA Găgăuzia până la ora 09:00. Scrutinul se desfășoară fără incidente
Alertă falsă de incendiu la Aeroportul Chișinău. Activitatea aerogării se desfășoară în regim normal
Alegeri repetate pentru funcția de primar în satul Novosiolovca, raionul Taraclia. Secția de votare și-a început activitatea
Cetățenii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară și a Guvernatorului regiunii
Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un automobil, în timp ce traversa strada regulamentar
VIDEO // Peste 2 000 de persoane au participat la campania de împădurire din localitatea Pogănești. Ministrul Gheorghe Hajder: „Transformăm acțiunea de plantare într-o responsabilitate națională”
BTA: Biblioteca Națională a Bulgariei va premia, pe 10 decembrie, toți donatorii campaniei dedicate marcării a 150 de ani de la fondare
Accident grav la Florești. Un motociclist a murit la spital după ce s-a izbit de un copac
IGP oferă detalii despre polițistul rănit în zona Criuleni-Dubăsari: „Vânătoarea era autorizată, iar participanții dețineau armele legal”
Generația Pădurii 2026: 33 mii de puieți de plop, plantați pe o suprafață de 40 de hectare
Prim-ministrul Vasile Tofan va participa la Summitul Francofoniei din Phnom Penh
Un angajat al poliției a fost rănit în timpul unei vânători în zona Criuleni-Dubăsari
FOTO // Piața agroalimentară din Ungheni, modernizată cu peste 18 milioane de lei. Producătorii locali vor putea să-și comercializeze marfa în condiții mai bune
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă