Republica Moldova își consolidează cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul transporturilor
Republica Moldova continuă procesul de aprofundare a relațiilor cu Uniunea Europeană prin participarea la Dialogul la Nivel Înalt Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul transporturilor, desfășurat la Bruxelles, Regatul Belgiei. Delegația moldovenească este condusă de viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), și îi include pe secretari de stat de profil din cadrul ministerului, transmite MOLDPRES.
Dialogul la Nivel Înalt vizează consolidarea cooperării bilaterale în domeniul transporturilor și al infrastructurii, cu accent pe modernizarea rețelelor naționale și integrarea acestora în sistemele europene. Pe agenda discuțiilor se regăsesc proiecte strategice pentru creșterea conectivității Republicii Moldova, inclusiv dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare și aeriene, precum și armonizarea cadrului normativ cu standardele europene.
„Oficialii vor discută despre extinderea și modernizarea coridoarelor de transport, facilitarea fluxurilor comerciale și creșterea siguranței și eficienței transportului, în contextul parcursului european al țării. De asemenea, vor fi analizate oportunitățile de atragere a finanțărilor europene pentru proiecte majore de infrastructură și interconectare regională”, indică MIDR.
În paralel cu Dialogul la Nivel Înalt, la Bruxelles are loc și reuniunea în format QUAD – Uniunea Europeană – Republica Moldova – România – Ucraina. În cadrul acestei platforme sunt abordate inițiative comune privind dezvoltarea rețelelor de transport transfrontaliere, interconectarea infrastructurii și creșterea rezilienței regionale, în special în actualul context geopolitic.
Pentru Republica Moldova, aceste reuniuni depășesc dimensiunea diplomatică și se traduc în obiective concrete: drumuri modernizate, conexiuni mai rapide cu piețele europene, integrarea în rețelele de transport ale Uniunii Europene și creșterea competitivității economice.
Participarea la aceste formate de dialog confirmă angajamentul autorităților de a accelera procesul de aliniere la standardele europene în domeniul infrastructurii și de a transforma conectivitatea într-un pilon esențial al integrării europene a Republicii Moldova.
Experți din Moldova au preluat experiențe europene privind conservarea biodiversității în cadrul unei vizite de studiu în Grecia
Progresele de pe agenda europeană și reformele prioritare, analizate de viceprim-ministra Cristina Gherasimov cu reprezentanți ai mediului de afaceri
Reformele care apropie Moldova de UE, discutate la Chișinău
Republica Moldova avansează în procesul de aderare la UE cu sprijinul experților francezi
Ministerul Agriculturii, în consultări tehnice cu Comisia Europeană pe Clusterul 5 - „Resurse naturale, agricultură și coeziune”
UE oferă sprijin suplimentar pentru reforma justiției din Republica Moldova
Comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, la Chișinău: „O justiție independentă, credibilă și solidă este esențială pentru avansarea R. Moldova în procesul de aderare la UE”
VIDEO // Republica Moldova începe reforma transportului prin sisteme inteligente, conform standardelor UE
Moldova își consolidează parcursul european cu sprijinul Bulgariei
Planul de creștere al UE pentru Moldova: 1,9 miliarde de euro pentru modernizarea localităților și creșterea nivelului de trai al cetățenilor
VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”
R. Moldova valorifică eficient sprijinul UE. Siegfried Mureșan: „Este fruntașă în implementarea reformelor din Planul de Creștere”
VIDEO // Autorități din România, Moldova, Ucraina și Bulgaria au lansat oficial grupul East Gate, care va asigura accesul direct la fonduri europene
Investiții europene de peste 76 milioane euro pentru proiecte comune la granița dintre România și Republica Moldova
Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Eliminarea treptată a scutirilor fiscale acordate agenților economici din regiunea transnistreană vor permite unificarea spațiului fiscal”
Peste 332 de milioane de lei au fost transferate de CNAM în luna martie către spitale și clinici
Cronica ARHIVELOR // Virtuozitatea lui Serghei Lunchevici, readusă în atenția publicului: o înregistrare rară din 1966, publicată de ANA
Mecanismul de instituire a stării de urgență va fi modificat după model european
Spălătoriile auto, în vizorul autorităților după zeci de controale
Anchetă la Spitalul de Psihiatrie după dublul omor de la Botanica
FOTO // Calea Ferată din Moldova restabilește conexiunea directă către Portul Internațional Giurgiulești
Un bărbat din Rezina, condamnat anterior pentru corupere electorală, a fost reținut de polițiști
Agenda evenimentelor, joi, 30 aprilie
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi
Fermierii vor beneficia de compensarea parțială a accizei la motorină pentru perioada 1 martie-31 mai 2026: Guvernul alocă 110 milioane de lei
Instituirea punctului de trecere a frontierei „Ungheni–Ungheni”, aprobată de Guvern
Accidentele rutiere vor fi înregistrate și analizate într-un sistem modernizat
Proiect aprobat de Guvern. Un nou punct de trecere a frontierei va fi creat între R. Moldova și România
Guvernul a aprobat reguli noi pentru cultivarea, procesarea și comercializarea cânepii industriale
Administrația Națională „Apele Moldovei” preia atribuții extinse în gestionarea digurilor și barajelor statului