Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Mănăstirea Saharna, cuib de spiritualitate şi istorie, ascuns printre stânci
Republica Moldova este plină de locuri frumoase ce merită vizitate. Unul dintre aceste locuri este mănăstirea și cascadele de la Saharna.
Situată la 110 km nord de Chișinău, pe malul drept al râului Nistru, mănăstirea „Sfânta Treime” de la Saharna este pe bună dreptate considerată printre cele mai mari centre de pelerinaje religioase din Moldova. Aici se găsesc unicele în ţară moaște ale Sfântului Cuvios Macarie, iar pe una din stânci – amprenta lăsată, potrivit unei legende, de Maica Domnului.
Se zice că într-o bună zi, unui călugăr din vechea mănăstirea rupestră (potrivit unor mărturii documentare din sec. XVII-XVIII, mănăstirea funcționează din sec. X-XII) pe una din stâncile înalte de aici, i s-a arătat chipul luminat al Maicii Domnului. Ajunși pe stâncă, călugarii au descoperit o amprentă de picior pe piatră, semn considerat de ei drept o vestire divină și o mărturie a „purității Dumnezeiești” a locului. În curând, mai aproape de defileu, este ctitorită o biserică nouă din lemn și întemeiată mănăstirea „Sf. Treime” (1777). Mai târziu pe locul bisericii din lemn este înălțată o biserică din piatră în stil vechi moldovenesc, decorată bogat cu fresce murale. Cu timpul, comunitatea monahală din mănăstire se mărește.
De sus, de pe stânciile din satul Saharna, se deschid nişte peisaje de exceptie: defileul stâncos şi împădurit al râuleţului Saharna (16 km lungime) ce saltă pe parcursul său peste 30 de praguri şi cascade.
Tot aici se găseşte o staţiune arheologică importantă cu vestigii din epoca fierului (sec. X-VIII i.e.n.) şi o cetate de promotoriu geto-dacică (sec. IV-III i.e.n.), una din cele mai conservate de pe teritoriul Republicii Moldova.
Din istoria Mănăstirii
Mănăstirea Saharna, în întregul ei ansamblu, este unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. Ansamblul monastic este compus din două mănăstiri: una rupestră (Bunavestire) şi alta terestră (Sfânta Treime). Istoria mănăstirii rupestre se cunoaşte foarte puţin, neştiindu-se data precisă a întemeierii şi cine sunt întemeietorii. Nici chiar cercetătorii din domeniu n-au ajuns încă la o părere unanimă privind perioada întemeierii acestei chinovii. Aceasta rămâne blândă şi tăcută în aşteptarea unor timpuri mai bune, când istoria ei zbuciumată, dar şi glorioasă, va fi cunoscută şi elogiată de toată lumea creştină.
Mănăstirea terestră, fiind o ctitorie călugărească, a fost întemeiată în anul 1776 de către Schimonahul Vartolomeu Ciungu (anii de viaţă – 1739-1798, Ciungu nu este numele de familie, ci doar un apelativ). Câte ceva despre viaţa stareţului Vartolomeu aflăm din inscripţia, ce însoţea portretul lui, descoperit în trapeza mănăstirii „Sfânta Treime” Rudi de către inginerul-arhitect Nicolae Ţiganco, portret, ce mai târziu dispare fără urmă. Iată această inscripţie, tradusă din limba ucraineană în română în anul 1928: „… în 1739 în ziua 23 a lunii decembrie a avut loc naşterea trupească, /a/ numitu/lui/ Vasile, /din/părintele preot Teodor şi maica Pelagheia. În anul 1760, în ziua de 2 a lunii mai în oraşul Savran gubernia Podoliei, fiind logodit şi mergând la logodnica sa pentru a se căsători, Vasile fusese pe neaşteptate rănit cu un glonţ în mâna stângă, iar la an 1766 … a lunii mai a părăsit patria sa şi a venit în Moldova. În 1776, în luna martie ziua 25, a intrat în Saharna. Nu era nimic, era acolo un loc pustiu, a clădit biserica, chilii, ogradă şi altele”.
Cum ajungi la Mănăstirea Saharna?
Pornind din Chișinău, drumul până la Mănăstirea Saharna durează aproximativ 2 ore. Prima porțiune a drumului este foarte bună, traseul Chișinău-Orhei, dar și după Orhei drumul este bun.
Saharna este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă din raionul Rezina, Republica Moldova.
Satul este situat la aproximativ 110 km nord de Chișinău, pe malul drept al râului Nistru, la o altitudine de 28 de metri deasupra nivelului mării.
Cascadele Saharnei
Saharna formează 22 de cascade, dintre care cele mai mari se află la ultimul meandru al râuleţului către est. Cea mai spectaculoasă este cascada, gălăgia căreia se face auzită deja după prima cotitură a cărăruşei de cornişă. Această cascadă poate fi văzută în multe filme, autorii cărora au rămas vrăjiţi de aceste peisaje minunate. Cascada cade de la înălţimea de 4 m, iar în locul căderii ei s-a format o excavaţie de până la 10 m adâncime, denumită Groapa Ţiganului.
Conform legendei, pe una dintre stânci există o urmă lăsată de Maica Domnului. Legenda spune, că la a 40-ea zi de rugăciune, Părintele Vartolomeu a avut o revelaţie. I s-a arătat Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care era înconjurată de foc ceresc şi i-a arătat locul, unde, după voia Celui Preaînalt, trebuia să construiască locaşul monahal închinat Sfintei Treimi. Acest loc era colina de la poalele celor trei dealuri. Minunea a avut loc pe stânca cu numele Grimidon (nume, ce i-a fost dat mai târziu) şi, ca dovadă a alegerii divine, Maica Domnului a lăsat încrustată în piatră urma piciorului ei. Această urmă se poate vedea şi astăzi în capela, ce este construită în cinstea acestui fapt pe stânca Grimidon. Părintele Vartolomeu a început construcţia mănăstirii şi a chivernisit-o până în anul 1798, când la conducerea ansamblului chinovial i-a urmat Egumenul Paisie.
Aceste locuri au fost pe parcursul istoriei tot timpul populate. În secolele al VIII-lea – al VI-lea î.e.n., aici se aflau triburile geto-dace. Urmele activității lor în aceste locuri sunt întâlnite practic în orice loc prielnic pentru trai. În vârful unui deal au fost descoperite rămășițele unei cetăți geto-dace. În prezent, în acest loc este ridicat un monument în cinstea dacilor care au trăit în antichitate în aceste locuri.
Cor. Lilia Grubîi
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice
FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică
VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi
VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană
FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională
Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice
VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice
Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi
Euro și dolarul se apreciază
Victoria Belous, despre candidatura sa la Primăria Chișinău: „Am acceptat propunerea cu un sentiment imens de responsabilitate”
Ploaia și vizibilitatea redusă, pericole pentru șoferi. Recomandările Poliției
Alegeri în SUA: Americanii merg la urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Congres
Încă un procuror delegat la Procuratura Anticorupție a picat evaluarea externă
Republica Moldova a obținut 50 de autorizații suplimentare pentru transportul rutier de persoane în Estonia
Eficiența energetică, în cifre: 50.000 de ecovouchere emise și proiecte de renovare a locuințelor
Gazele rusești și promisiunile privind prețul mic. Ce spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu
Linia electrică Vulcănești-Chișinău ar putea deveni funcțională săptămâna viitoare
Președinta Maia Sandu: „Dacă agresiunea Rusiei rămâne nepedepsită, securitatea cetățenilor noștri va fi în pericol”
Ucraina: Cel puțin 18 morți într-un atac aerian rusesc în regiunea Zaporojie, anunță Zelenski
METEO // Ploi în mai multe regiuni ale țării pe 3 noiembrie
Victoria Belous va fi candidata PAS la alegerile pentru Primăria Chișinău din 2027
Republica Moldova ar putea acoperi un sfert din consumul de gaze din Neptun Deep. Ministrul Dorin Junghietu: „Costurile mai mici se vor reflecta în tarife"
FOTO // Investiții în drumuri, școli și energie verde în trei localități din raionul Strășeni
CEC a acreditat 12 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia