ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele ce activează doar pe timp de sezon vor semna un document care va legaliza munca acestora

12:20 | 21.11.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 21 nov. /MOLDPRES/. Persoanele care activează doar pe timp de sezon vor semna cu angajatorul un document care va legaliza munca acestora, potrivit unui proiect propus de Partidul Democrat din Moldova (PDM). Anunțul a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvânt al democraților, Vitalie Gămurari, în urma ședinței săptămânale a formațiunii, relatează MOLDPRES.

Sursa citată a menționat că documentul vine să reglementeze munca sezonieră. Potrivit proiectului, angajatorul va fi obligat să asigure condiţii legale de muncă pentru fiecare angajat.

La fel, Vitalie Gămurari a specificat că muncitorii vor achita impozite în bugetul de stat și vor beneficia de protecție socială. „Angajatorul şi angajatul nu vor semna un contract de muncă în mod clasic, însă serviciile prestate de angajat vor fi înregistrate într-un registru special. Această practică există și în statele Uniunii Europene”, a spus sursa.

Totodată, documentul aduce mai multă transparenţă în activităţile sezoniere, contribuie la combaterea muncii la negru, la reducerea veniturilor nedeclarate şi la combaterea fenomenului de salarii în plic.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img17009109

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!