ro

 

Descoperă Moldova
15 Noiembrie, 2026 / 03:11
/ 02 Decembrie, 2017

Raionul Căuşeni s-a înfrăţit cu judeţul Dâmboviţa din România

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 2 dec. /MOLDPRES/. Raionul Căuşeni şi judeţul Dâmboviţa (România) au stabilit oficial ieri la Târgovişte relaţii de înfrăţire. Înţelegerea de cooperare a fost semnată într-un cadru festiv de către conducătorii celor două unităţi teritorial-administrative, transmite MOLDPRES.

Gazda evenimentului, Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, a subliniat importanţa istorică a acestei înfrăţiri, încheiată în data când este sărbătorită Ziua Naţională a României. „Este un eveniment care vine să reconfirme ideea de unitate naţională şi frăţie”, a menţionat Alexandru Oprea.

La rândul său, preşedintele raionului Căuşeni, Nicolae Gorban, a apreciat susţinerea partenerilor de peste Prut pe care o vede ca un început de reîntregire a neamului. „Am găsit aici prieteni, am găsit susţinere, oameni cu suflet mare şi idei de ajutor. Sunt nişte idealuri la care ţinem foarte mult”, a precizat Nicolae Gorban.

Tot ieri, a fost semnat şi primul acord de colaborare, la nivel educaţional, între administraţiile judeţului Dâmboviţa şi raionul Căuşeni.

În prezent judeţul Dâmboviţa are încheiate Acorduri de înfrăţire cu trei raioane din Republica Moldova – Ştefan Vodă, Ialoveni şi Căuşeni.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ 30 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană

/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi