Vinurile moldovenești sunt tot mai solicitate, valoarea exporturilor a crescut în anul 2017 cu 16 la sută
Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Sectorul vitivinicol din Republica Moldova se află pe un trend ascendent. Volumul exporturilor de vinuri moldovenești a crescut în anul 2017 cu 5,5 la sută, până la 14 milioane de decalitri, iar veniturile din livrările pe piețele externe s-au majorat cu 16 la sută, arată date ale Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV), informează MOLDPRES.
Participanții la Conferința Națională a Filierei Vitivinicole, desfășurate în premieră la Chișinău de către ONVV, au apreciat anul trecut drept unul de succes pentru vinificatorii moldoveni. În 2017, sectorul vitivinicol din Moldova a atins cel mai mare volum de producere din ultimii patru ani, respectiv 18 milioane decalitri, iar valoarea exporturilor a ajuns la peste 128 milioane de dolari SUA. Companiile vinicole autohtone și-au îmbunătățit recoltele de struguri și au câștigat teren pe plan extern. Vinul Moldovei este mai apreciat și mai cotat pe piețele externe, iar costul per litru este net mai mare față de indicatorii din 2016 și 2015.
„Vinul Moldovei devine un produs tot mai cunoscut pe piețele internaționale și tot mai solicitat de consumatorii externi. Volumul de exporturi a înregistrat o tendință ascendentă, însă marea performanță este că am reușit să creștem valoarea vinului exportat peste hotarele țării. Costul actual per sticlă este net superior față de indicatorii din 2016, adică mai mare cu 8,2 la sută. Acest fapt înseamnă că piețele externe sunt pregătite să plătească mai mult pentru un produs de calitate înaltă, așa cum este Vinul Moldovei”, a menționat Gheorghe Arpentin, director al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.
Statisticile relevă că, în anul trecut, producătorii din Republica Moldova au continuat să-și diversifice piețele de desfacere, în favoarea celor din Europa și Asia, ultimele reprezentând acum aproape 60 la sută din volumul exporturilor de vin îmbuteliat, care a atins cifra de 54 208 396 sticle. Aproape jumătate din vinurile îmbuteliate, 46 la sută, au ajuns pe piețele din Uniunea Europeană, peste livrările pe piața CSI, considerată în trecut tradițională, care au deținut o cotă de 32 la sută.
În topul celor mai mari cumpărători de vinuri îmbuteliate din Republica Moldova sunt Polonia (14 la sută din total exporturi), China (12%), România (12%), Federația Rusă (12%), Cehia (11%), Ucraina (7%), Kazahstan (7%), Belarus (5%), Canada (4%), Slovacia (3%).
Instituirea unui parteneriat public-privat în gestionarea industriei vitivinicole și implementarea de politici de marketing integrate și centrate pe piețele-țintă au jucat un rol primordial în promovarea și creșterea Republicii Moldova ca producător de vinuri de calitate, constată partenerii strategici din domeniu. În ultimii trei ani, suprafața podgoriilor cu Indicație Geografică Protejată a crescut cu 37 la sută. Actualmente, 64 de producători din aceste regiuni au un potențial de producere de peste două milioane de sticle.
„Moldova este în topul țărilor europene după numărul de medalii la concursurile internaționale vinicole – peste 380 medalii de aur, argint și bronz, care atestă calitatea înaltă a Vinului Moldovei. Anul trecut, Uniunea Europeană a devenit prima piață-țintă pentru vinul îmbuteliat, cu o creștere a exporturilor totale de vin de peste 15 procente. Mai mult decât atât, vinurile moldovenești sunt exportate în peste 63 țări din toată lumea”, a declarat șefa misiunii USAID Moldova, Karen R. Hillard.
Suprafața totală a viței de vie în Republica Moldova este de aproximativ 78 000 de hectare.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)
Două poduri din raioanele Sângerei și Florești, verificate pentru siguranța în exploatare
FOTO // Prejudiciu de peste 19 milioane de lei, după extragerea ilegală de nisip și argilă la Vulcănești
DOC // Legea care facilitează investițiile în infrastructura de irigare și desecare a fost publicată în Monitorul Oficial
Ministra Finanțelor, despre discuțiile cu FMI: ce recomandări a primit Republica Moldova privind deficitul bugetar și compensațiile
Curs valutar // Euro și dolarul american se ieftinesc față de leul moldovenesc
Victoria Belous, detalii despre noua lege a salarizării: ce angajați vor beneficia de cele mai mari creșteri salariale
Compensațiile pentru perioada rece ar putea fi acoperite din economiile realizate prin optimizarea cheltuielilor publice
VIDEO // Premierul Vasile Tofan: „Energocom a cumpărat din Ucraina două milioane de metri cubi de gaze la un preț mai mic decât pe piața spot”
CONSTRUIM MOLDOVA // Autoritățile accelerează pregătirile pentru construcția centurii Chișinăului. Traseul va avea 47 de kilometri și patru benzi de circulație
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cere sprijin financiar suplimentar din partea UE pentru protejarea consumatorilor vulnerabili în această iarnă
VIDEO // Moldova Trade Forum 2026: companiile moldovenești, încurajate să se integreze în lanțurile valorice europene
Licențierea importurilor de cereale și oleaginoase, prelungită. Măsura intră în vigoare la 1 noiembrie
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
Tranzitul cerealelor prin punctul de trecere Costești-Stânca va fi permis în baza unei înţelegeri moldo-române
Drumarii vor raporta în timp real intervențiile de iarnă printr-o platformă digitală
Circa 74 de miliarde de lei acumulate de Fisc la buget în zece luni ale anului curent
Un nou cadru de gestionare a riscurilor agricole va fi discutat la o conferință internațională la Chișinău
Alegeri în UTA Găgăuzia: 5 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de autorizare a sondajelor de opinie
Peste 14.300 de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
FOTO // Perdele forestiere de 132 de hectare, reabilitate în trei sate din raionul Orhei
Percheziții la Ștefan Vodă. Un bărbat este cercetat pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
Peste 2.600 de gospodării, vizitate de salvatori pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece
Adrian Gîlcă va asigura interimatul funcției de director al ADR Chișinău
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria
Republica Moldova a înregistrat 19 încălcări ale spațiului aerian în luna octombrie
Pregătiri pentru sezonul rece. Ministrul Dorin Junghietu: „Prioritatea este ca cetățenii și economia să fie aprovizionați cu energie în siguranță”
Noi cazuri de escrocherii telefonice, înregistrate în weekend. O femeie a transmis curierului 650 000 de lei
Circa 4 200 de încălcări rutiere, documentate în zilele de odihnă. Poliția îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație
Încă un procuror anticorupție a picat evaluarea externă