ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe drumuri din capitală vor fi reparate

12:26 | 30.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Mai multe porțiuni de drum din capitală vor fi reparate în timpul apropiat. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, în cadrul unei conferințe de presă, relatează MOLDPRES.

Potrivit funcționarului, în prima etapă, vor fi acoperite gropile apărute după sezonul de iarnă, iar în cea de-a doua etapă, vor fi reparate porțiuni mai mari.

„Este vorba de un program amplu de reparare a drumurilor. Vor fi efectuate lucrări în fiecare ogradă, vor fi asfaltate toate drumurile, trotuarele și modificate bordurile pentru a fi accesibile persoanelor cu nevoi speciale și mamelor cu cărucioare. Lucrările mai ample vor începe din iunie, în acest sens banii au fost deja alocați. Intervențiile vor fi realizate calitativ și vor rezista un timp îndelungat”, a spus Silvia Radu.

Funcționarul a menționat că angajații poliției vor dirija traficul rutier în timpul realizării lucrărilor. „Vom anunța etapizat cum vor decurge intervențiile. Acestea nu vor fi realizate pe timp de noapte, întrucât temperaturile de afară sunt încă joase, plus lucrările efectuate noaptea în curți vor deranja cetățenii. Am cerut responsabililor ca reabilitarea drumurilor să fie realizată calitativ ca să reziste în timp. Totodată, vor fi chemați experți externi care vor verifica lucrările realizate”, a afirmat edilul.

Șeful adjunct al Direcției Generale Transport Public din capitală, Vitalie Butucel, a remarcat că vor fi realizate lucrări de reparații pe mai multe străzi din capitală, printre care: 31 august 1989, Tighina și Alexandru cel Bun. „În următoarele două luni ne vom ocupa de acoperirea gropilor. La fel, vor fi realizate mai multe licitații pentru selectarea companiilor ce vor efectua lucrările”, a subliniat Butucel.

Pentru lucrările de reabilitare a drumurilor din capitală au fost alocate 125 mln de lei.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

img18002595

img18002595

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!