Nouă designeri autohtoni și-au expus colecțiile de haine într-un magazin din orașul Strasbourg
Chişinău, 10 mai. /MOLDPRES/. Nouă designeri autohtoni și-au expus, începând cu data de 4 mai, colecțiile de haine într-un magazin din orașul Strasbourg, Franța, în cadrul evenimentului de modă Strasbourg Fashion Week, transmite MOLDPRES.
Republica Moldova este invitat de onoare la ediția din acest an, iar participarea întreprinzătorilor autohtoni este susținută financiar și logistic de către Guvern, inclusiv cu implicarea Reprezentanței permanente a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.
Colecțiile brandurilor autohtone, alături de cele internaționale, vor fi prezentate și comercializate în cadrul magazinului Printemps timp de două luni, în perioada mai-iunie. De asemenea, în perioada 28 mai-3 iunie, producătorii autohtoni vor participa la un defileu de modă în cadrul Strasbourg Fashion Week.
Pentru facilitarea accesului producătorilor locali la noi piețe de desfacere, vor fi organizate întrevederi cu rețele importante din domeniu, printre care rețeaua Printemps și Galerie Lafayette, precum și distribuitorii rețelelor mai mici. Totodată, urmează să fie elaborat un catalog cu informații despre antreprenorii de profil, care va fi tipărit în o mie de exemplare și difuzat în rețelele comerciale și hoteliere din Franța.
Solicitată de agenție, directorul executiv al Asociației Patronale din Industria Ușoară, Tatiana Eremciuc, a specificat că unele branduri au mai participat la acest eveniment în anii precedenți, însă e prima dată când delegația din R. Moldova este atât de numeroasă.
„Invitația de participare a venit din partea Reprezentanţei permanente a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei. La eveniment au fost selectați cei mai reprezentativi designeri. Aceștia au expus la eveniment colecții toamnă-iarnă și primăvară-vară. Trei dintre cei nouă producători autohtoni au prezentat haine pentru copii”, a spus Eremciuc.
Sursa citată a specificat că designerii moldoveni participă sistematic la evenimente de modă. „În special este vorba de expoziții și săptămâni de modă. Astfel, colecțiile producătorilor autohtoni au fost prezentate în mai multe țări din Uniunea Europeană (România, Franța, Marea Britanie), Ucraina, Rusia, Kazahstan, SUA și China. Dacă ne referim la încălțăminte, atunci designerii autohtoni au participat la evenimente organizate în Cehia”, a afirmat Tatiana Eremciuc.
Promovarea designerilor moldoveni pe piața franceză este susținută de Guvern, care a alocat în acest scop 300 de mii de lei din Fondul de promovare a exporturilor, prin intermediul Asociației Patronale din Industria Ușoară. Sprijin au mai oferit Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Ambasada Suediei, precum și Proiectul Ameliorarea Competitivității al Băncii Mondiale.
(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)
FOTO // Tăieri ilegale în fondul forestier de stat, cu prejudiciul ce depășeşte un milion de lei
VIDEO // Două ATV-uri și un generator electric, furate dintr-un depozit. Un tânăr este cercetat penal
Un aragaz lăsat deschis a provocat o deflagrație într-o casă din Căinari
VIDEO // Ecstasy și hașiș de circa un milion de lei, depistate într-un colet provenit de peste hotarele țării. Un bărbat a fost reținut
VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri
Accident tragic la Soroca. Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac
Elevii din Moldova vor putea participa la 24 de olimpiade și concursuri republicane în 2027
Cronica ARHIVELOR // Natalia Dadiani, principesa care a contribuit la dezvoltarea învățământului feminin din Basarabia
Compensațiile la energie ar putea ajunge la 670.000 de familii în această iarnă. Cererile urmează să fie depuse de pe 2 noiembrie
StratCom: Falsul despre fabrica de drone a fost amplificat coordonat pe Telegram și alimentează narațiunea rusă privind „militarizarea țării”
Rezerviștii Armatei Naționale își consolidează deprinderile militare în cadrul unui exercițiu de instruire
Screening pulmonar gratuit pentru vârstnici și persoane cu dizabilități din Chișinău
Agenda evenimentelor, marți, 20 octombrie
Doi grăniceri ucraineni, reținuți după ce au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova, în apropiere de Vasilcău
FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni
VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE
Preşedinta Maia Sandu către noul Guvern de la București: „România poate conta oricând pe noi”
Serviciul Fiscal de Stat extinde accesul online la serviciile pentru contribuabili
Reabilitarea drumului M5 va fi examinată prin prisma impactului asupra mediului
Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale
FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo
FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului
Judecătoria Strășeni are un nou magistrat
CEC a acreditat 16 observatori internaționali pentru alegerile bașcanului Găgăuziei
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlamentul de la București
FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți
ARMENPRESS: Academia Benfica din Armenia va include un stadion, șase terenuri de fotbal și facilități moderne
Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova
Implementarea Planului de Creștere pentru Moldova, discutată cu societatea civilă și mediul de afaceri