ro

 

Descoperă Moldova
09 Noiembrie, 2026 / 17:19
/ 01 Iulie, 2018

Primarul de Taraclia a anunţat că demisionează după intoxicarea copiilor la o tabără locală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Primarul oraşului Taraclia, Serghei Filipov, a anunţat ieri că demisionează din funcţie. Anunţul a fost plasat pe o reţea de socializare, la scurt timp după ce o comisie a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) a stabilit că 29 de copii de la o tabără din localitate s-au intoxicat de la mâncarea servită la cantina instituţiei, transmite MOLDPRES.

“Îmi dau demisia şi îmi asum toată răspunderea pentru cele întâmplate. Au fost timpuri grele, dar nu au fost mai mizerabile. Îmi exprim recunoştinţa faţă de colaboratorii Serviciului de medicină urgentă, Centrului de sănătate publică, Direcţiei pentru siguranţa alimentelor, medicului-şef, medicului infecţionist, întregului personal medical, tuturor instituţiilor implicate din Taraclia pentru operativitatea şi grija, demonstrate faţă de copii. Cu sinceritate îmi cer iertare de la părinţi! Sunt tatăl a trei copii şi vă înţeleg prin ce aţi trecut. Iertaţi-mă, dacă este posibil”, a scris pe pagina sa Serghei Filipov.

29 de copii din cei 98 care se aflau la tabăra „Ciaika” din Taraclia au ajuns săptămâna trecută la spitalul raional cu simptome de intoxicaţie - febră mare, slăbiciuni, dureri de cap și burtă, vomă, diaree şi stare de fatigabilitate. Vineri, un grup de lucru instituit de MSMPS în legătură cu acest caz a stabilit că “copiii de la tabăra “Ciaika” din oraşul Taraclia s-au intoxicat de la mâncarea servită la cantina instituţiei de agrement”.

Factorii care au contribuit la declanșarea intoxicației alimentare la copii sunt: deschiderea taberei de odihnă fără autorizație sanitară; admiterea personalului în câmpul muncii fără examenul medical; aprovizionarea obiectivului cu apă din sursă nesigură, inclusiv la blocul alimentar; nerespectarea proceselor tehnologice la prelucrarea preliminară și prepararea bucatelor ş.a.

Materialele acumulate de comisia MSMPS vor fi transmise către organele competente pentru luarea deciziei, conform legislației.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)


 
Ultimele Știri
/ 30 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: „Suta de Movile” ca o simfonie a dealurilor mute, monument geologic de importanţă europeană

/ 23 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Călătorie printre stupi în regiuni cu cea mai apreciată miere din ţară

/ 16 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Parcul Dendrologic Țaul – un colț de patrimoniu natural și istoric, explorat alături de ambasadoarea Uniunii Europene

/ 09 Martie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Turismul feroviar, o nouă oportunitate pentru promovarea ţării - călătorii pitorești prin sate, podgorii și peisaje autentice

/ 03 Martie, 2026

FOTO // Vinurile moldovenești cuceresc Londra: degustare de prestigiu pentru consolidarea prezenței pe piața britanică

/ 02 Martie, 2026

VIDEO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: turism cultural și arta încondeierii ouălor, într-o experiență autentică, la Aievea – Casă de meșteșug din Cinişeuţi

/ 22 Februarie, 2026

VIDEO, FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Satul Văleni, Cahul, promovat ca destinație turistică rurală europeană

/ 20 Februarie, 2026

FOTO // Orașul Ialoveni celebrează 590 de ani de istorie printr-o șezătoare plină de tradiție și suflet

/ 16 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Prunele de Lalova- tradiție autentică, gust unic și recunoaștere internațională

/ 09 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu MOLDPRES: Frumusețea Moldovei iarna: trasee, festivaluri și experiențe autentice

/ 05 Februarie, 2026

VIDEO // Proiect turistic regional lansat în sudul țării: Cimișlia, Leova și Basarabeasca își valorifică patrimoniul

/ 02 Februarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Zonele umede, ecosisteme cu valoare globală, între biodiversitate, tradiții și experiențe turistice unice

/ 29 Ianuarie, 2026

Republica Moldova, promovată pe BBC într-o campanie internațională de vizibilitate

/ 11 Ianuarie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Colindatul cetelor de bărbați, tradiție și spiritualitate la Palanca din raionul Călăraşi