ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Mondială: Majorarea accizelor la produsele de tutun a dus la reducerea cu 10% a consumului în R. Moldova

11:56 | 02.11.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Majorarea accizelor la produsele din tutun în Republica Moldova, cu începere din 2016, a avut ca efect scăderea cu 10 la sută a volumului total al vânzărilor de țigări impozitate. Consumul s-a micșorat la 5,55 miliarde bucăți în 2017, de la 6,19 miliarde bucăți în 2016, arată o cercetare a Băncii Mondiale (BM), informează MOLDPRES.

Potrivit experților instituției financiare internaționale, impozitarea produselor din tutun reprezintă „un instrument eficient pentru a reduce consumul acestora și a riscurilor asociate de sănătate, a majora veniturile la bugetul de stat și a proteja populația de efectele sărăciei cauzate de cheltuielile mari de asistența medicală și de absenteismul forței de muncă datorat zilelor de muncă pierdute”.

Însă, deși reducerea cu 10 la sută este pozitivă, s-a produs o schimbare vizibilă a consumului în favoarea țigaretelor fără filtru, care costă mai puțin. Această reacție a consumatorilor reflectă o diferență fiscală între țigaretele cu filtru și fără filtru în Republica Moldova, mai apreciază experții.

Veniturile obținute din accizarea țigaretelor au crescut de la 1,73 miliarde de lei în 2016 până la 2,04 miliarde de lei în 2017. Se anticipează că majorarea cotelor de impozitare a produselor din tutun, adoptate de Parlament pentru perioada 2018-2020, va spori și mai mult veniturile obținute din accize, până la 2,45 miliarde de lei în 2018, iar în 2020 acestea se vor cifra la 3,31 miliarde de lei.

Majorarea accizelor la țigarete poate necesita o coordonare sporită cu țările vecine (în special Belarus și Ucraina) pentru a reduce comerțul ilicit cu produse din tutun, care profită de diferențele de prețuri. Pe termen lung, impactul fiscal pozitiv suplimentar ar trebui să fie generat de reducerea cheltuielilor pentru sănătate.

În opinia experților Băncii Mondiale, cotele de impunere fiscală a produselor din tutun ar trebui, de asemenea, să fie unificate atât pentru țigaretele cu filtru, cât și pentru țigaretele fără filtru în scopul prevenirii consumului mărcilor de țigarete mai ieftine după creșterea taxelor pentru mărcile consumate anterior.

Dacă în Republica Moldova ar fi adoptată o structură fiscală uniformă atât pentru țigaretele cu filtru, cât și pentru cele fără filtru, și ar fi majorate cotele de impunere fiscală cu aproximativ 25 procente anual în perioada 2021-2025, Republica Moldova ar putea beneficia de atenuarea riscurilor de sănătate datorate consumului redus, este de părere coautoarea cercetării Elisa Gamberoni, expert al BM.

În Republica Moldova, prevalența fumatului în anul 2016 a fost mai mică decât în alte țări CSI, cum ar fi Rusia (49,5 procente în rândul bărbaților și 14,4 procente în rândul femeilor) și Ucraina (39,7 procente în rândul bărbaților și 7,0 procente în rândul femeilor), însa cea mai mare din Europa. Nu este surprinzător, că speranța de viață a bărbaților în vârstă de 68 de ani este cu 8 ani mai mică decât speranța de viață pentru femei în Republica Moldova, se mai arată în cercetare.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18009833

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!