ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Publicitatea medicamentelor eliberate cu prescripție medicală va fi interzisă

14:02 | 15.11.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. În Republica Moldova va fi permisă publicitatea doar la medicamentele care sunt eliberate fără prescripţie medicală, potrivit Regulamentului cu privire la promovarea etică a medicamentelor, care va fi publicat mâine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Materialele publicitare pot fi difuzate la televiziune sau radio, iar publicitatea exterioară poate fi expusă numai cu condiţia notificării prealabile a Agenției Medicamentului de către persoana care difuzează/expune materialul respectiv, iar Agenţia Națională pentru Sănătate Publică va întreprinde măsurile necesare privind respectarea legislaţiei cu referire la publicitatea medicamentelor.

Documentul are scopul de a informa corect consumatorul şi a-i oferi posibilitatea să-și formeze propria opinie asupra valorii terapeutice a medicamentelor, precum și pentru a responsabiliza medicii şi farmaciştii, care pot să-i influenţeze în alegerea unui medicament. La fel, acesta are scopul de a influența utilizarea în siguranţă a medicamentelor.

Proiectul a fost elaborat pentru consolidarea domeniului de promovare etică a medicamentelor în conformitate cu practicile din statele Uniunii Europene.

img18010236

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!