ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Muncitorii au împrăștiat circa 200 de tone de material antiderapant pentru combaterea ghețușului

09:38 | 18.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Circa 200 de tone de material antiderapant a fost împrăştiat noaptea trecută pe drumurile naţionale pentru combaterea lunecușului, transmite MOLDPRES.

Șeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpăţină, a specificat pentru agenție că, pe parcursul nopții, nu au căzut ninsori, pe alocuri a existat ceață slabă, iar pe unele porțiuni de drum se menține ghețușul.

„În lucrări au fost implicate circa 30 de autospeciale și 52 de muncitori. În prezent, circulaţia rutieră pe drumurile naționale este asigurată în condiții de iarnă”, a spus Căpățină.

Primăria capitalei a anunțat că, pe parcursul nopții trecute, serviciile municipale au intervenit pe străzi, în zona centrală a capitalei, cu lucrări de lărgire a carosabilului și de evacuare a zăpezii, pentru a permite parcarea automobilelor. Regia „Exdrupo” a acționat cu 18 autospeciale la prevenirea formării poleiului pe străzile centrale și în curțile de blocuri din sectorul Botanica. În total, au fost împrăștiate 83 tone de material antiderapant și opt tone de sare tehnică. De asemenea, drumarii au lucrat la evacuarea zăpezii pe podul din str. Ismail pentru a facilita circulația transportului. Regia locativ-comunală a intervenit la evacuarea zăpezii cu 10 utilaje specializate. S-a acționat pe străzile: A. Pușkin, Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Mateevici, fiind evacuați 1200 metri cubi de nămeți.

Pe parcursul zilei de astăzi, 350 de muncitori și 25 de unități de tehnică vor interveni în curțile blocurilor, la combaterea poleiului și presărarea de antiderapant.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Natalia Golovco, a afirmat că, pe timp de ghețuș, șoferii sunt îndemnați să mărească distanţa dintre mașini. „Inspectorii de patrulare recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea manevrelor periculoase, să verifice starea frânelor, să doteze autovehiculul cu pneuri de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip. La fel, pietonii sunt avertizați să traverseze numai pe la trecerile semnalizate după o asigurare temeinică”, a menționat Golovco.

În următoarele zile, vremea se răcește ușor. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -10 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra până la 0 grade Celsius, în sud. Izolat, vor cădea ninsori.

img19000386

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!