ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tiraspolul a fost din nou somat să înceteze tensionarea situației în Zona de Securitate

15:22 | 12.07.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Eliminarea punctelor de trecere a „frontierei” instalate în mod abuziv de structurile transnistrene în Zona de Securitate a constituit subiectul central al ședinței Comisiei Unificate de Control care a avut loc la 11 iulie la Bender, a comunicat agenției MOLDPRES  Biroul politici de reintegrare.

Astfel, delegația Republicii Moldova a intervenit cu o declarație condamnând intențiile Tiraspolului de a extinde punctul de trecere de la intrarea în or. Bender, sub pretextul „dezvoltării turismului”. Aceste acțiuni se încearcă a fi puse în aplicare ca urmare a unui pretins „decret” al liderului de la Tiraspol care indică „punctele de trecere și control” pentru deplasarea locuitorilor din Zona de Securitate, numiți „cetățeni străini” (în propria țară). 

Pe durata ședinței s-a atras atenția că, potrivit Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, dreptul la libera circulație a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să fie asigurat necondiționat. La fel s-a accentuat că în orașul Bender, care este o localitate cu regim sporit de securitate, orice element de modificare a situației trebuie coordonat în  prealabil cu Comisia. În context, s-a cerut părții transnistrene să înceteze orice acțiuni ilegale orientate spre tensionarea atmosferei în procesul de pacificare. 

De menționăm că anterior delegația transnistreană a fost somată cu privire la posibilitatea unor sancțiuni față de persoanele responsabile de comiterea abuzurilor în cazul continuării consolidării „frontierei” în Zona de Securitate. 

Luând în considerare practicile anilor precedenți când structurile transnistrene, se dedau, de regulă, la asemenea abuzuri anume în luna august (când se face o pauză planificată în activitatea Comisiei), s-a intervenit pentru a nu admite asemenea scenarii în or. Bender, iar în cazul neconformării, urmează a fi examinată oportunitatea sistării circulației rutiere prin postul de referință. 

În această ordine de idei, și reprezentanții Misiunii OSCE au făcut un apel către părți ca în luna august să se abțină de la desfășurarea activităților militare în Zona de Securitate. 

Cu referire la  postul ilegal din preajma satului Pohrebea, conducătorul delegației Federației Ruse a venit cu o propunere de compromis menită să deblocheze disputele  cu privire la documentarea acestei încălcări prin aplicarea obiectivă a actelor ce vizează activitatea Comisiei și a observatorilor militari. În mod absolut sfidător, conducătorul delegației regiunii transnistrene a refuzat și această propunere conciliantă a reprezentantului Federației Ruse care,  în consecință, nu a fost   inclusă pe ordinea de zi. 

Sub aspect organizatoric, în cadrul ședinței a fost modificată componența reprezentanței Misiunii OSCE în Comisie. Astfel, în calitate de expert în probleme militare a fost inclus Oleg Baiandin, care anterior a mai activat în postura dată. 

Membrii Comisiei au aprobat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 3 – 9 iulie curent.

img19005417

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!