ro

 

Economie
27 August, 2026 / 11:51
/ 19 Iulie, 2019

Parlamentul a instituit moratoriu asupra privatizărilor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Parlamentul a instituit vineri, 19 iulie, moratoriu asupra procedurilor în derulare referitoare la privatizarea, concesionarea, încheierea parteneriatelor publice-private cu privire la bunurile publice, transmite MOLDPRES.

Hotărârea a fost aprobată cu votul majorității deputaților prezenți la ședință. Moratoriul va fi valabil până la prezentarea și aprobarea de către parlament a concluziilor Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor publice începând cu anul 2013.

Potrivit deputaților Vlad Bătrîncea și Vladimir Țurcan, care sunt autorii proiectului, unele procese de privatizare și parteneriate publice-private au fost inițiate de fosta guvernare în regim de urgență, într-un mod suspect, la finalul mandatului. „Pentru a bloca acele procese suspecte, este justificată suspendarea excepțională a tuturor proceselor respective până la finalizarea activității Comisiei de anchetă, astfel încât să nu se ajungă la finalizarea unor proceduri ce vor crea obstacole juridice pentru restituirea bunurilor publice în proprietatea Republicii Moldova”, susțin autorii proiectului.

Hotărârea parlamentului va intra în vigoare la data publicării.

Anterior, parlamentul a constituit o comisie de anchetă care va analiza modul de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013 și până în prezent. Totodată, premierul Maia Sandu a solicitat Agenției Proprietății Publice să identifice modalitățile legale prin care să suspende temporar procesele de privatizare începute. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Ministerul Finanțelor și Banca Mondială stabilesc prioritățile pentru viitoarea cooperare

/ Acum 2 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul își continuă aprecierea

/ Acum 2 zile

Tronsonul de cale ferată Chișinău – Căinari va fi reabilitat cu suportul BERD

/ Acum 2 zile

Activitatea Bursei Internaționale a Moldovei a fost autorizată de CNPF

/ Acum 2 zile

Recolta de struguri pentru vin ar putea crește cu până la 15% în 2026. Prețul orientativ, între 6,8 și 8,2 lei kilogramul

/ Acum 2 zile

Moldova introduce un sistem național pentru depistarea speciilor invazive

/ Acum 2 zile

Parlamentul instituie reguli clare pentru piața criptoactivelor din Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Siguranța drumurilor va fi evaluată cel puțin o dată la cinci ani. Șoferii vor putea semnala online zonele periculoase

/ Acum 2 zile

Un dăunător de carantină, depistat pentru prima dată în Republica Moldova

/ Acum 2 zile

Energocom a anunțat prețul gazelor naturale livrate în luna iulie

/ Acum 2 zile

Ajutorul de stat va fi reglementat după normele UE

/ Acum 2 zile

Piața instrumentelor financiare din Republica Moldova va fi aliniată la standardele UE

/ Acum 2 zile

Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Sectorul energetic al Republicii Moldova nu mai este definit de dependență, ci de integrare europeană, diversificare și reziliență”

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan invită companiile din Turcia să investească în Republica Moldova și fixează ținta de 2 miliarde de dolari pentru comerțul bilateral