10 monumente cultural-istorice, alese prin vot public, vor fi restaurate din fonduri europene
Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. 16 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului sunt supuse votului publicului. 10 dintre acestea, care vor acumula cele mai multe sufragii, vor beneficia de până la 40 mii de euro pentru lucrări de restaurare, informează MOLDPRES.
Este vorba despre turnuri de apă, mori de apă și de vânt, muzee și monumente vechi, care au de la câteva zeci, până la sute de ani.
Fotografii ale monumentelor, precum și informații despre fiecare dintre propuneri pot fi accesate pe pagina proiectului. O persoană poate vota o singură dată pentru un monument (este acceptat un singur vot de pe un IP) în perioada 14 iulie – 3 august 2020.
Cele 16 obiective sunt următoarele: Turnul vânturilor din satul Stroiești, Râbnița, Cavoul familiei Wittgenstein, Camenca, Sinagoga din satul Rașcov, Camenca, Moara de apă din Beloci, Râbnița, Prima așezare din Moldova, Ofatinți, Râbnița, Orașul Subteran, satul Bâcioc, Grigoriopol, Ruinele bisericii, satul Rașcov, Camenca, Clădirea auditoriului Pușkin, orașul Bender, Clopotnița din Vadul-Rașcov, Șoldănești, Moara de vânt din satul Gaidar, UTA Găgăuzia, Digitalizarea desenelor animate produse de Studioul ”Moldova-Film”, Muzeul de istorie și etnografie din Molovata-Nouă, Dubăsari, Cascada artificiala de lângă satul Poiana, Șoldănești, Cavoul familiei Macri, satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, Muzeul satului Doroțcaia, Dubăsari și Turnul de apă din orașul Șoldănești.
Rezultatele votării vor constitui 50% din scorul final, iar restul de 50% din pondere îl va constitui decizia Grupului de monitorizare a patrimoniului cultural a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Cele 16 obiective au fost selectate dintr-un total de 248 de proiecte de membrii Grupului, în baza fezabilității și durabilității lor. Din Grupul respectiv fac parte experți în domeniu. 248 de propuneri inițiale au fost depuse de reprezentanți ai administrațiilor publice locale, grupuri de inițiativă, ONG-uri, în urma unui apel public lansat pe 22 ianuarie.
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări
Mihai Popșoi: „Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană până în 2030"
Serviciul Vamal anunță măsuri pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera cu România
Circa 5.000 de oameni din nouă localități vor beneficia de un nou post de intervenție în raionul Florești
Republica Moldova urcă pentru prima dată pe podiumul mondial la Sambo pentru Nevăzători
Republica Moldova nu este aproape de a fi atrasă direct în războiul din Ucraina, însă consolidarea propriei apărări este esențială pentru noi, afirmă Mihai Popșoi
UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi „arhitecturi de securitate” în Europa
Personalul medical din spitalele țării, instruit pentru reducerea riscurilor și prevenirea incidentelor
Două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian național
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorii Irlandei, Italiei, Regatului Unit, României, SUA și Țărilor de Jos acreditați pe lângă OSCE
Electrocasnice fără acte vamale, în valoare de 60.000 de lei, depistate într-un automobil la Sculeni
Siegfried Mureșan: „Parlamentul European rămâne principalul susținător al aderării Republicii Moldova la UE”
Restricții de circulație în centrul capitalei pe 7 noiembrie. Ce stradă va fi afectată