ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul

07:27 | 20.01.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan. Ziua de 20 ianuarie încheie ciclul sărbătorilor de iarnă pe stil vechi, informează MOLDPRES.

Potrivit cărților bisericești, Sfântul Ioan mai este numit și Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunțat venirea lui Hristos. Sfântul Ioan a fost fiul rabinului Zaharia și al cuvioasei Elizaveta, iar nașterea sa a fost vestită de îngeri. A crescut în deșert, pregătindu-se de marea slujire prin post și rugăciune. A trăit acolo până la vârsta de treizeci de ani, când Dumnezeu l-a chemat să predice poporului evreu. Trimis să anunțe vestea cea bună a venirii lui Hristos, Ioan își împlinește misiunea botezându-l pe Iisus în apele Iordanului. Ioan Botezătorul a avut o moarte de mucenic, i-a fost tăiat capul din ordinul regelui Irod Antipa.

În ziua marelui praznic închinat Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, la sate și la orașe, de secole, se păstrează unele tradiții. La biserică se sfințesc bucate și vin alb, după care sunt aduse acasă sau sunt împărțite săracilor, în primul rând persoanelor, care poartă numele de Ioan. În această zi, nu se bea vin roșu, care amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan.

În familiile în care au murit rude în condiții suspecte, se fac pomeniri la biserică - se citește pomelnicul cu numele decedaților și se dau de pomană pachete cu bucate preferate de cei plecați în eternitate în mod neașteptat. Din această zi, timp de trei zile, casa se stropește cu agheasmă. Totodată, candela va arde în tot acest interval, pentru ca în acea familie să se ia doar decizii înțelepte, chibzuite și discuțiile să nu degenereze în tensiuni și în gesturi necugetate.

În unele regiuni, Sfântul Ioan este numit „ocrotitorul pruncilor”, deoarece acesta îi apără pe copii de rele şi are grijă ca aceștia să nu moară nebotezați. Ziua de Sfântul Ion este un prilej de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfântul Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu apă sfințită (agheasmă nouă), pentru ca el să fie ferit de boli și necazuri tot timpul anului. Se mai spune că de Sfântul Ioan este interzisă folosirea cuțitului, toate alimentele de la masă fiind rupte cu mâna. De asemenea, nu trebuie folosită mătura, se spune că măturatul ar deranja liniștea morților.

img21000318

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!