ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVAX-ul poate deveni un eșec din cauza egoismului țărilor bogate

11:46 | 22.01.2021 Categorie: Interviuri, Comentarii, Evenimente

Chişinău, 22 ian. /MOLDPRES/. Organizația internațională COVAX a fost creată pentru a asigura distribuirea echitabilă a vaccinurilor anti-COVID la nivel global. Este o cauză nobilă, dar și pragmatică, pentru că într-o lume mobilă nu poți soluționa problema pandemiei cu vecini lăsați în voia sorții. Este regretabil că până acum nu există un instrument pentru a împiedica țările bogate să cumpere loturi importante de vaccinuri, fără a ține cont de potențialul țărilor mai sărace.

Astăzi avem țări din Uniunea Europeană sau Marea Britanie care au administrat câte 12 milioane de doze de vaccinuri, iar altele, cum e și cazul Republici Moldova, nici n-au un orizont de timp stabilit pentru a primi primele vaccinuri și a începe imunizarea în masă.

În total, UE a semnat contracte pentru 2,3 miliarde de doze, ceea ce permite să vaccinezi toți cetățenii comunitari de trei ori. Mai multe țări cu un potențial financiar ridicat doresc să termine procesul de vaccinare în septembrie. Planul de vaccinare pentru aceste țări e de 60-70 la sută din populație, o cifră foarte ambițioasă, dar ineficientă în cazul în care țările vecine n-au imunizat populația.

Deși COVAX a planificat 2 miliarde de doze de vaccinuri pentru țările mai sărace și să asigure 20% din populația țărilor participante până la finele lui 2021, până astăzi nici o doză nu a fost livrată. În total, 92 de țări au nevoie urgent de ajutor.  

Țările UE au acordat un ajutor financiar pentru procurarea vaccinurilor în cadrul programului Covax. La fel a procedat și Canada, iar schimbarea de la Casa Albă lasă loc de speranță că și SUA se vor alătura acestui proiect.

Însă, țările bogate, forțate de situația gravă, cumpără prin negocieri directe loturi tot mai mari din rezervele limitate ale producătorilor.

Și președintele OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a criticat țările care, „în timp ce vorbesc pe limba accesului echitabil, continuă să prioritizeze acorduri bilaterale, evitând COVAX, mărind prețurile și încercând să sară rândul la coadă. Acest lucru este greșit”.

COVAX planifica începutul imunizării în țările sărace pentru luna februarie, însă se pare că impedimentele create de țările dezvoltate vor întârzia considerabil aceste debut.

S-a discutat mult despre o posibilă donare a excesului de vaccinuri țărilor sărace, însă deocamdată, în pofida previziunilor, aproape în toate aceste țări bogate există un agiotaj crescut și o cerere care pentru moment depășește oferta. Norvegia pare să fie singura țară care a promis explicit că va dona doze de vaccin prin COVAX în fazele incipiente ale vaccinării.

Între timp, unele țări din disperare sunt nevoite să accepte vaccinuri neautorizate de instituțiile internaționale. Astfel, Turcia, Argentina, Belarus, Tailanda, Filipine ș.a. au apelat la vaccinurile rusești și chineze, care încă n-au aprobarea la nivel internațional. Se pare că este primul semnal serios că programul COVAX poate fi depășit de situație și, în final, reprezenta un eșec al încercării de a apela la sentimentul de solidaritate umană.

img21000421

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!