13 cetățeni moldoveni au fost repatriați din Fâșia Gaza
Chişinău, 26 mai. /MOLDPRES/. Urmare a solicitărilor înregistrate la Ambasada Republicii Moldova de la Tel Aviv din partea unor cetăţeni ai Republicii Moldova din Fâşia Gaza, Celula de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a pus la punct, împreună cu instituțiile naționale abilitate, ambasadele Republicii Moldova la Tel-Aviv, Ankara, Kiev și consulatul de la Odesa, detaliile unei operațiuni de repatriere a 13 cetățeni moldoveni, din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei Rafah, către Republica Arabă Egipt, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, cetățenilor moldoveni evacuați le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asigurările medicale, alimente, precum şi produse de strictă necesitate în cooperare cu Ambasada Ucrainei în Republica Arabă Egipt. Pe traseul Rafah – Cairo, securitatea transportului cetățenilor Republicii Moldova și ai Ucrainei a fost asigurată cu sprijinul autorităților egiptene.
Diplomația Republicii Moldova a întreprins demersurile care se impuneau pentru emiterea, în regim de urgență, a titlurilor de călătorie, efectuarea testelor PCR, necesare cetățenilor Republicii Moldova pentru intrarea acestora în Egipt, respectiv continuarea deplasării cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de către Guvernul Ucrainei.
Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a administrat inițial o listă de 31 de persoane, care au dorit să revină în Republica Moldova, fiind alocate din Fondul de Intervenție 150 de mii de lei pentru misiunea de evacuare. Un proiect în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței din 19 mai a Cabinetului de miniștri.
Sosirea grupului de cetățeni este prevăzută pe data de 27 mai la bordul unui autocar pus la dispoziție de Guvern pe ruta Kyiv – Chișinău.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene şi misiunile diplomatice ale țării mențin o legătură constantă cu autorităţile statelor implicate în cadrul operațiunii de repatriere, în vederea desfășurării în bune condiții a acesteia.
Șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a adresat omologului său ucrainean, Dmytro Kuleba, mulțumiri din partea autorităților de la Chișinău pentru asistența acordată de statul vecin în procedura de repatriere a moldovenilor din Fâșia Gaza.
Ambasada Republicii Moldova de la Tel-Aviv menține un dialog permanent cu cetățenii care nu au dorit să părăsească Fâșia Gaza în cadrul acestei operațiuni.
În acest sens, MAEIE recomandă cetățenilor din zonă, care nu și-au înregistrat încă prezența, să contacteze misiunea diplomatică pentru a transmite propriile coordonate, astfel încât, în eventualitatea unei situații de urgență, să poată beneficia, la cerere, de asistența autorităților.
foto simbol
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31)
Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice
Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso
Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu
Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz
Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale
Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia
Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European
Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”
Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos
President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie
Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor
Victorie mare pentru „tricolori” în Liga Națiunilor: Moldova a învins Kazahstanul la Chișinău și își consolidază prima șansă la locul secund în grupă