ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

REPORTAJ MOLDPRES: Frica, disperarea şi speranțele refugiaților ucraineni care caută salvare în Moldova

22:53 | 25.02.2022 Categorie: Interviuri, Comentarii, Evenimente

Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Faţa războiului din Ucraina, văzută de echipa Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES, care a realizat un reportaj la punctele de trecere a frontierei de la Palanca şi Tudora.

Senzaţia de stare ieşită din comun, de anormal, de ceva neobişnuit şi în acelaşi timp periculos, începe să se resimtă imediat de pe traseul de la Ştefan Vodă spre punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Palanca. Pe drum, aglomerație de transport cu numere de înmatriculare a statului vecin, multe maşini, autocare şi microbuze cu numere moldovenești, pline cu pasageri. Toate se intensifică în nemijlocita apropiere de vamă şi pe teritoriul propriu-zis al acesteia. Oameni, foarte mulţi oameni, pe chipul cărora se citeşte frică, disperare şi incertitudine. 

Rânduri imense de oameni în căutarea refugiului

Vineri, 25 februarie, la ora mesei, la punctul de trecere a hotarului erau rânduri de sute de cetățeni veniţi din Ucraina în Republica Moldova, în căutarea unui refugiu. În mare parte, acestea erau constituite din femei de diferite vârste, tineri şi copii. Nu neapărat ucraineni, am întâlnit rezidenţi ucraineni de diferite etnii şi naţionalităţi, care au afirmat că fug „de urgia războiului şi bombardamente”: „Găsisem în Ucraina a doua patrie, ne aranjasem viaţa, munca, creasem familii...”.

Mai toţi cei cu care am reuşit să vorbim, se exprimă cu propoziţii rupte, neterminate, pentru că oamenilor li se pune un nod în gât sau îi înăbușă plânsul. În genere, ochii roşii şi umflaţi de nesomn, oboseală sau plâns, sunt aici ceva normal.

Cristina este din Odesa, are 35 de ani şi era însoţită de trei copii ai săi, de 4, 6 şi 12 ani. Cei mai mici, pentru că încă nu prea înţeleg ce se petrece, sunt relativ liniştiţi, iau situaţia o văd ca pe o călătorie mai deosebită, şi numai mama cu fata cea mai mare, stau lipite una de alta şi tot îşi șterg lacrimile. Încearcă să discute calm, însă greu le reuşeşte. O femeie singură, lăsată în faţa sorţii, cu trei copii, două rucsacuri şi o geantă pe umăr. Este atât de mică de statură şi slabă, încât din spate poţi s-o confunzi cu fiică-sa. Cristina spune că a luat cu ea doar actele şi lucrurile de cea mai strictă necesitate. Soţul îi este înrolat şi luptă, el fiind şi cel care a insistat ca ea să plece împreună cu copiii. Ea nu are pe nimeni în Republica Moldova şi s-a pornit la îndemnul unor cunoscuți care au asigurat-o că aici va fi în siguranţă. „Nu ştiu unde am venit, sunt pentru prima dată în Moldova, nu ştiu ce se întâmplă cu soţul meu, cu părinţii, cu alte rude... M-am pornit doar pentru copii, altminteri aş fi rămas acasă, alături de ai mei”, spune tânăra printre lacrimi.

Părinţii îşi salvează copiii

Mulţi dintre tinerii ajunşi la Palanca afirmă că au fost trimişi de părinţi practic cu forţa. Anastasia, de 21 de ani, e venită din Belgorod Dnestrovsk, împreună cu o verişoară de a ei, de aceeaşi vârstă. Fata povesteşte că a făcut nişte cursuri în domeniul frumuseţii şi din anul trecut şi-a pornit o afacere, care tocmai începuse să meargă bine. Războiul i-a stricat planurile, ea fiind nevoită să ia calea pribegiei: „Am lăsat tot şi ne-am pornit. Cu acte, nişte lucruri de schimb şi practic fără bani. De unde bani? Încă n-am reuşit să-i adun, dar tata şi unchiul au fost categorici şi au insistat  să plecăm”. La întrebarea ce vor face părinţii sau alte rude adulte, fata a răspuns că aceştia refuză să plece undeva şi nici nu vor să audă de refugiere. „Părinţii spun că acolo s-au născut, acolo au muncit o viaţă şi au agonisit ce-au putut, or, dacă le va fi să moară în acest război, atunci vor primi şi aşa sfârşit”.

Un grup de băieţi, cu vârstele cuprinse între 15-17 ani, se arătau mai veseli. Ei continuă să creadă că este vorba „doar de un conflict, cum au mai fost”, şi degrabă au să se întoarcă acasă. „Nu credem că e de durată. Suntem din Odesa, avem viaţa noastră acasă, studii, prieteni, familii. Sperăm ca într-o săptămână să se termine tot, ei (guvernanţii n.a.) să se înţeleagă şi să fie iarăşi bine. Totul va  fi bine. E secolul 21, ce mai?! Nu se poate de murit acum în războaie”, se arată convins Denis, de 17 ani.

Prietenii lui, de asemenea, nici nu vor să examineze alte variante de derulare a lucrurilor. „Trebuie să ne întoarcem acasă cât mai curând, acolo ne aşteaptă prietenele noastre”, spun tinerii, care este clar că apreciază cele întâmplate ca pe o peripeție.

„Vin la copii, într-o vizită pe care n-am planificat-o”

Pe fundalul celor care se refugiază „în necunoscut”, mizând doar pe autoritățile moldovenești, persoanele care vin cu adresă concretă, fie la copii, fie la rude sau cunoscuţi, au altă dispoziţie.

Aşa este cazul Ludmilei, de 56 de ani, care vine din Odesa la fiică-sa stabilită în Chişinău, însoţită de o nepoată de la soră. „Vin la copii. Da, într-o vizită neplanificată, pentru o perioadă, sper cât mai scurtă. Cel puţin aşa vreau să cred şi mă rog din tot sufletul. Sunt ferm convinsă că politicienii au să găsească rațiunea şi cumpătul necesar ca să se înțeleagă. Eu viaţa mi-am trăit-o practic, am văzut de toate – şi bune, şi rele, păcat ar fi de copii, de nepoţi. Acum a devenit atât de interesant şi de uşor de trăit, toată lumea e a lor. Ar fi criminal să se prăpădească tocmai acum, când pot da drumul la aripi”, spune femeia, încercând să păstreze prezenţa de spirit.

Natalia Gavriliţa: „O să vă ajutăm pe toţi”

Toate acestea au fost în amiază, când era soare şi temperaturi aproape primăvăratice. Situaţia s-a schimbat în seară, când s-a lăsat frig şi a început să amurgească, pentru că în calendar e totuşi februarie. Între timp, fluxul de oameni de la bara de trecere s-a mărit. Au apărut şi mai multe femei cu copii – mai mici, mai mari, mulţi sugari, în cărucioare, în braţe, prinşi cu diferite dispozitive de pieptul mamelor. Lume peste lume, cu ce-au apucat să ia de acasă, unii cu animalele de companie: „Sunt membri de familie, cum să le lăsăm acolo!? Împreună până la urmă!”

În aceste împrejurări, frica oamenilor a devenit practic palpabilă. Lacrimile deja se reţin cu greu: „Afară iată-i noapte! Ce mă fac eu acum, unde mă duc, cui trebuiesc eu!?”

Anume în această perioadă, în seara zilei, Postul de frontieră de la Palanca a fost vizitat de Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa. Premierul a stat de vorbă cu refugiaţii, a găsit cuvinte de încurajare pentru multe din mamele de-acolo. Iar la un moment dat, şefa Cabinetului de miniştri, deşi a încercat din răsputeri să fie în primul rând om de stat, n-a putut să ascundă şi omul pur şi simplu. Probabil, aşa şi e corect. Omul de stat trebuie să fie în primul rând om, cu empatie, emoţii şi, dacă e cazul, cu lacrimi în ochi. E complicat altfel, mai ales la văzul unei imense tragedii umane care se desfăşoară acum, în ochii întregii lumi.

„Vă vom ajuta pe fiecare dintre dumneavoastră. Vom face tot posibilul ca să aveţi de tot ce aveţi nevoie. Sunteţi bineveniţi în ţara noastră, chiar dacă în nişte circumstanţe nefericite. Veţi avea toată grija şi asistenţa autorităţilor din Moldova. Nu ne-am aşteptat la aşa ceva, însă o să vă acordăm tot ajutorul necesar”, le-a spus grupurilor de refugiaţi Natalia Gavriliţa.

"Nu dea Domnul să vă pomeniţi vreodată în locul ucrainenilor!"

Într-o zi petrecută la frontieră, am avut de urmărit sute de chipuri de oameni aflaţi în mare suferinţă. Sumedenie de emoţii, de la fericirea revederii cu cei apropiaţi care aşteptau la ieşirea din vamă până la chinul necunoaşterii şi nesiguranţei, pe teritoriul unei ţări străine, chiar dacă vecină şi primitoare. „N-am fost niciodată în Moldova şi nici nu aş fi vrut să ajung anume aşa”; „Vă mulţumim din suflet...greu de presupus ce ne-am fi făcut”; „Nu dea Domnul să ajungeţi vreodată în locul nostru! Nu dea Domnul să vă pomeniţi vreodată în locul ucrainenilor! Nu dea Domnul să nu ştiţi ce se întâmplă în acest moment cu cei mai dragi, mai sunt ei în viaţă sau nu!” – sunt doar câteva din replicile refugiaţilor de la Palanca.

În asemenea stare de lucruri, este de remarcat atitudinea autorităţilor şi serviciilor care activează la punctul Palanca – de frontieră, vamal, medical, pompieri şi salvatori. Oamenii în uniformă cu epoleţi acţionează mai întâi ca oameni, cu compasiune şi grijă, însă cu maximă competenţă, operativitate şi profesionalism, şi apoi ca funcţionari. Efectuează verificări, ghidează, dacă trebuie cară bagaje, sunt la dispoziţia fiecărui om care are nevoie de susţinere. Oamenii au de toate - apă, mâncare, asistenţă medicală la Centrul de triere. Un număr suficient de corturi, amenajate cu tot necesarul ţin de dos până la clarificările şi indicaţiile de mai departe.  „E foarte dificil. În aceste două zile atâtea am văzut şi am auzit pe aici... E greu în sens moral... Foarte multă durere şi frică. Nici nu am ştiut cum poate fi la un loc adunată atâta frică...”, povesteşte un poliţist de frontieră, vădit marcat de situaţie.

„Numai casa am lăsat-o, poate ne întoarcem...”

Totuşi, greul e mai mare în cazul fluxului de oameni care se deplasează pe jos şi au nevoie de transportul oferit de statul moldovenesc. În acelaşi timp, frontiera este trecută şi de un mare număr de maşini din Ucraina, majoritatea din cele scumpe. Mai puţine la Palanca şi mai multe la punctul de la Tudora, care de fapt este prioritar pentru transport. În acest caz lumea e bine pregătită, echipată cu tot ce-i trebuie şi care arată mult mai sigură: „Noi doar tranzităm Moldova. Avem paşapoarte româneşti şi plecăm direct în România, iar de acolo poate şi mai departe”; „Demult suntem pregătiţi şi am intuit că într-o bună zi aşa va fi şi va trebui s-o luăm la drum. N-am crezut nici o secundă declaraţiilor făcute de nici o parte. De aceea, din timp am închis o parte din afaceri, am schimbat banii în valută, am deschis şi nişte conturi în străinătate, am avut tot de-a gata, doar să ne îmbarcăm... Numai casa am lăsat-o, poate ne întoarcem... deşi... dacă n-o mai găsim... ne va durea, însă până la urmă sunt doar nişte pereţi. Vom clădi alţii. Numai să fie pace”.

Pace şi înţelegere între politicieni îşi doresc toţi refugiaţii din Ucraina, cu care am discutat. Absolut toţi sunt recunoscători autorităţilor Republicii Moldova pentru ajutor, sprijin şi ospitalitate, însă mai toţi vor să se întoarcă acasă, în patrie: „În patria noastră, care trece acum printr-un coşmar oribil, şi care, din păcate, n-o să dispară odată cu dimineaţa”.

Pe 25 februarie, către orele 14.00, a fost înregistrat un aflux de aproape 21 de mii de cetățeni ai Ucrainei, dintre care peste 16 mii de cetățeni la intrare și circa cinci mii la ieșire. Principalele puncte de trecere a frontierei rămân a fi Palanca-Maiaki-Udobnoe, (punct comun), Tudora–Starokazacie, Otaci-Moghilev-Podolsk, Criva-Mămăliga. Acestea sunt operaţionale și activează în ture suplimentare, fiind implicați peste 1120 de polițiști la punctele de trecere a frontierei și frontierei verzi. Deocamdată, nu au fost înregistrate nici un fel de incidente, iar Poliția de Frontieră fluidizează traficul și asigură controlul regimului frontierei între punctele de trecere.

Reportaj realizat de:

reporter – Lilia Grubîi; fotoreporter – Mihai Vengher.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!