ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 185 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă

12:00 | 01.03.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Astăzi s-au împlinit 185 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă, clasic al literaturii române, pedagog, membru de onoare, post-mortem, al Academiei Române, notează MOLDPRES.

Academicianul Mihai Cimpoi a menţionat pentru agenție că a rosti numele lui Ion Creangă, înseamnă a recunoaşte actualitatea şi posteritatea lui. „La ora actuală, ne bucură faptul că manualele japoneze oferă un loc aparte basmelor lui Ion Creangă. Copilăria este una dintre marile valori spre care s-a îndreptat Ion Creangă şi căreia i-a dat o expresie genială. George Călinescu zicea că Ion Creangă a exprimat copilul universal. Iar Nicolae Iorga a fost primul care a înţeles valoarea lui Ion Creangă şi măreţia lui epică”, a subliniat academicianul Mihai Cimpoi.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, în Humulești, județul Neamț, România. În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal, apoi urmează cursurile școlii din Broșteni, Târgu Neamț și Fălticeni, după desființarea căreia a trecut la Iași, la Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi” de la Socola.  

În 1859 a fost hirotonit diacon la biserica ”Sfânta Treime” din Iași. S-a înscris, în 1864, la Școala Normală de la Trei Ierarhi. Remarcat de directorul școlii, Titu Maiorescu, din anul al doilea a fost numit institutor la școala primară de la biserica Sfinții Trei Ierarhi, dedicându-se apoi activității pedagogice. La catedră a dovedit calități remarcabile: s-a preocupat de dezvoltarea spirituală de observație a copiilor și să lege conținutul lecțiilor de viață, de preocupările școlarilor.

A scris prima aritmetică și primul abecedar cu alfabet latin din Moldova. A elaborat, în colaborare, valoroase manuale școlare: ”Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” (1868), ”Învățătorul copiilor”, carte de citit în clasele primare (1871), ”Povățuitoriu de cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876), în paginile cărora a inclus unele dintre poveștile sale: ”Inul și cămeșa”, ”Acul și barosul”, ”Ursul păcălit de vulpe”.  În 1871, în urma unor neînțelegeri, a fost îndepărtat de monahism.

În 1875, prin intermediul lui Mihai Eminescu, a luat contact cu Societatea Literară ”Junimea”, unde a citit povestirea ”Soacra cu trei nurori”. A scris basme și povești centrate pe universul rural. În paginile ”Convorbirilor literare” i-au apărut majoritatea scrierilor: ”Capra cu trei iezi” (1875), ”Punguța cu doi bani” (1876), ”Dănilă Prepeleac” (1876), ”Povestea porcului” (1876), ”Moș Nichifor Coțcarul” (1877), ”Fata babei și fata moșneagului” (1877), ”Ivan Turbincă” (1878), ”Povestea unui om leneș” (1878), ”Popa Duhu” (1881), ”Cinci pâini” (1883) și postum ”Făt-Frumos, fiul iepei”, etc.

A mai publicat și în alte periodice ale vremii: ”Albumul Macedo-Român” (”Moș Ion Roată și  Unirea”, 1880), ”Almanahul României June” (”Moș Ion Roată și Cuza Vodă”, 1883) etc. Un loc aparte în creația sa ocupă lucrarea ”Amintiri din copilărie”, apărută în ”Convorbiri literare”, primele trei părți între 1881 și 1882, iar partea a patra – postum. A intrat în istoria literaturii mai ales ca autor al acestei opere autobiografice.

Este considerat un Rabelais al românilor. În 1948 a fost ales, post-mortem, membru de onoare al Academiei Române. Ion Creangă s-a stins din viaţă pe data de 31 decembrie 1889 și a fost înmormântat la 2 ianuarie 1890 la Cimitirul „Eternitatea” din Iași. 

img22001551

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!