ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 90 de ani de la nașterea scriitorului român Fănuș Neagu

19:15 | 04.04.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Scriitorul român Fănuș Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român, membru titular al Academiei Române, ar fi împlinit astăzi 90 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea-de-Sus, județul Brăila, într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2  din București, iar în 1951 devine cursant al Școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie a Universității din București, dar nu își încheie studiile.

În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 - „Dincolo de nisipuri”. În 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București, în 1979  - „Cartea cu prieteni”, în 1981 - „Insomnii de mătase”, în 1985 - „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București, iar în 1987 i-a apărut volumul de publicistică „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”. În anul 1988 vede lumina tiparului romanul „Scaunul singurătății”, și în 2001 – romanul „Amantul Marii Doamne Dracula”. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Galați.

În perioada decembrie 1993 - 1996 a fost director al Teatrului Național din București. În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române și la 21 decembrie  2001 – membru titular al Academiei Române. Fănuș Neagu s-a stins din viață la 24 mai 2011 la București.

img22002566

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!