ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Grigore Ureche - creatorul matricei culturale medievale din Moldova

11:06 | 13.06.2022 Categorie: Personalități marcante ale Moldovei

Grigore Ureche, cel care a pus bazele literaturii cronicărești medievale în Moldova, s-a născut în anul 1590 și era fiul lui Nistor, un boier foarte bogat. Nistor Ureche făcea parte din partida polonofilă și și-a petrecut o bună parte din viață în Polonia. Nistor a fost un timp mare vornic al Țării de Jos, a fost în repetate rânduri purtător de solii la Poarta Otomană.

Fiul său, Grigore Ureche și-a petrecut copilăria și adolescența mai mult în Polonia. A învățat carte la Lvov, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.

La Colegiul iezuit din Lvov se făceau studii serioase în spiritul educației clasice vest-europene. Aici, tânărul Ureche a studiat "artele liberale". În perioadele benefice pentru partida polonofilă, Ureche a ocupat importante funcții de stat. Mai întâi este logofăt al II-lea, dregătorie acordată oamenilor cu carte. În timpul domniei lui Alexandru Iliaș ajunge mare spătar, iar în timpul domniei lui Vasile Lupu, mare vornic al Țării de Jos. Cea mai importantă  operă literară și istorică, cronica Letopisețul Țării Moldovei, care începe de la descălecat și ajunge la Aron Vodă, a fost scrisă în ultima parte a vieții. Din păcate, această capodoperă nu s-a păstrat în original, ci doar în copii, interpolate și adnotate.

Ureche a studiat minuțios și a folosit ca izvoare majoritatea analelor și cronicilor din țară, pe care le numește "letopisețul moldovenesc". Cronicarul  a citit din scoarță în scoarță și cronici polone, cea mai importantă fiind Kronika polska a lui Ioachim Bielski (Cracovia, 1521), dar și lucrările lui Matei Miechowita, Martin Kromer, Al. Guagnini (în prelucrarea lui Martin Paszkowski), Gerhard Mercator, sau colecția cuprinzătoare a lui Ioannis Pistorius. A folosit amintirile celor mai vârstnici, printre care pe ale tatălui său, dar și tradiția populară. Pe merit, Ureche este recunoscut ca fiind întemeietorul istoriografiei în limba română.

Letopisețul Țării Moldovei este faimos pentru aprecieri profunde care au pătruns puternic în conștiința noastră națională. Originea neamului, limba vorbită, istoria medievală - toate au stat la baza ulterioarelor opere  istorice, istoriografice și de critică literară. Letopisețul a rămas în memoria colectivă, datorită puterii expresive a limbii cronicarului, "bătută ca o medalie", după cum s-a exprimat plastic Nicolae Iorga. Letopisețul lui Ureche ne-a învățat încă din prima clasă cine suntem și de unde venim, "rumanii câți se află lăcuitori în Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramorosu, de la un loc sântu cu moldovenii și toți de la Râm să trag"; tot ele ne-au convins că țara noastră, tărâm paradisiac, "cu locuri desfățate, cu câmpi deschiși, cu ape curatoare, cu păduri dese", "fiindu în calea raotăților".

Cronicarul afirmă, bine documentat, că Moldova e mereu amenințată de mari primejdii din toate părțile și în toate timpurile. Multe lucruri sunt verificate prin documentele descoperite ulterior. Altele au devenit mituri care și-au găsit un loc aparte în istoria națională. Cronica a devenit un izvor de material empiric care a umplut manualele de istorie. Un loc de frunte ocupă informațiile despre viața și activitatea lui Ștefan cel Mare. Selecția informațiilor și miturilor despre marele voievod nu este una riguroasă din punct de vedere științific, însă în ansamblu ele creează o imagine apropiată de adevărul istoric.

Cronicarul Ureche era un om cu o mentalitate profund medievală și profund ortodoxă. El afirmă un lucru care inconștient devine o bază metodologică a scrierilor  sale: "Așa norocește Dumnezeu pe cei mândri și falnici, ca să arate lucrurile omenești câtu sânt de fragede și neadevărate, ca Dumnezeu nu în mulți, ce în puțini arată puterea sa, ca nimenea să nu nădăjduiască în puterea sa, ce intru Dumnezeu să-i fie nădejdea, nici fără cale războiu să facă, cărora li-i Dumnezeu împotrivă". În viziunea lui Ureche, istoria nu e altceva decât manifestarea puterii divine. Multe scrise de Ureche au pretenția de a avea un rol moralizator. El e convins că urmașilor "să le fie de învățătură, despre cele rele să se ferească și să se socotească, iar despre cele bune să urmeze și să învețe și să se înderepteze", dar și ca să afle "cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și l-au lățit, ca să nu să înece a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să se asemene fieralor și dobitoacelor celor mute și fără minte".

Cunoscând caracterul și potențialul intelectual al lui Grigore Ureche putem afirma cu certitudine că el a scris cronica și din proprie plăcere. Subiectivismul e întâlnit aproape în fiecare pagină. Cronicarul este sec și succint atunci când acesta nu utilizează conotații expresive. Însă atunci când tratează subiecte apropiate sufletului său, apelează cu ușurință și plăcere la legende și amintirile contemporanilor. Atunci penița lui dă de gol o uriașă pasiune și un suflet vibrant.

Talentul său literar își găsește libertate anume în temele care sunt auzite din popor. Aici Ureche e liber, tratează cu ușurință subiecte neverificate până la ultimul detaliu, dar o face cu un har neobișnuit de strălucitor. El insistă că Bogdan Voda "trimis-a solii săi și la craiul lesescu, între alte trebi, ca să poftească și pe sora lui crai, pre Elisafta și să-i întoarcă Tismenita și Cesibis, cările oprise tată-său și nu le întorsese. Ci bătrâna, mama lui crai, n-au vrut acesta lucru să-i facă, caci nu era de legea papei".

Iată ce aflăm și despre "săborul" de la Florența: "bun nimica nu s-au ales, ca în loc de împreunare, mai mare vrajbă și zarvă și despărțire s-au făcut macara ca împăratul Paleolog, de nevoia turcilor ce-i venise la grumazi, ca rămăsese numai cu numele împăratu, iar afară coprinsese turcii tot, pristanise la toate capetile legii, pre voia papii, numai să-i dea ajutoriu împotriva vrăjmașului său, ce-i și făgăduisă. Iară alții tocmala lor ce să făcusă, le-au părut că-i strambatate și asupreala bisericii răsăritului, ca toate le lăsase pre voia lor, iară ei nimica din cate au vrut ai noștri nu au primit iară după sabor, atâta otărătură statu într-amandoao bisericile, de nu sa pot vedea cu dragoste, ce una pre alta hulește și defaimă și una pre alta va să pogoare și să o calce. Răsăritu este începător, apusul va să se înalțe și așa una altia nu va să dea cale, cum răsăritul cu apusul n-ar fi fost logodna lui Hristos".

Fără a se încorseta în rigori și dogme caracteristice genului, Ureche se lasă în voia condeiului fără idei preconcepute și această bună credință literară dau Letopisețului senzația de prospețime pe care nu o vom mai întâlni nicăieri în scrisul românesc. În portretistică și-a demonstrat fidelitatea pentru modelul clasic. O demonstrație poate fi descrierea lui Bogdan Vodă, fiul Lăpușneanului: "Dacă muri Roxanda doamna lui Alixandru Vodă și rămasă domnia pre fiu-său Bogdan Vodă singur, el cumu-s era blându și cucernic așa tuturora arăta direptate, de să vedea ca nimica nu s-au dipartat de obiceiul tatâne-său. Nici de carte era prost, la călărie sprinten, cu sulița la halca nu prea lesne vrea avea protivnic, a săgita din arc tare nu putea fi mai bine. Numai ce era mai di treaba domnii lipsiia, că nu cerca bătrânii la sfat, ci de la acei tineri din casa lua învățătură, imbiia glumile și mascariile și jocuri copilărești. Mai apoi lipi de sine Ieși de-i era și de sfat și de a bate halcao cu sulița, răsipind averea domnească. Deprinzându de zi în zi așa, năpusti trebile țării, că pre cât îl iubia întâi, pre atâta îl urâsă apoi. Mai pre urmă aceste lucruri cu hula trăgându-să la urechile vrăjmașilor la împărăție, nu cum era, ci mai presus le adaogea. Intrându în urechile sfetnicilor împărătești, aflându vreme și ei să-și umple pungile, dat-au știre împăratului. De care lucru mai cu deadinsul dacă au înțeles împăratul de niște cuvinte ca acestea, au socotit să-l scoată și au trimis la Rhodos, de au adus pe Ion Vodă, cările era de minte ascuțit, de cuvânt gata, și să vediia că-i harnic, nu numai de domnie, ce și altor țări să fie cap mai mare".

Grigore Ureche, vorbind despre personalități istorice nu practică simple portrete. Prin detaliile sale uimitor de exacte și prin intuirea unor calități definitorii de caracter, cronicarul ne dezvăluie adevărate destine care au imprimat istoriei un colorit distinct. E o deosebire evidentă în descriere portretului lui Ștefan cel Mare și cel al lui Petru Rareș. În ultimul caz, tonalitatea se schimbă, povestea e pe primul plan: "deasupra mănăstirii în munte, văzu unde ca un roiu di pretitinderile încunjurară mănăstirea, ca să-l poată prinde. El cunoscându acestea, au încălicat de sargu pre cal și singur au fugit să hălăduiască, în 18 zile ale lui septenvrie. Și intrându în munte, într-adâncu, fără drum, fără povață, au dat la strimtori ca acelea de nu era nici de cal nici de pedestru, ci i-au căutat a lăsa calul. Si așa șase zile învăluindu-să prin munte, flămându și truditu, au nemerit la un râu ce cură spre săcui. Si mergându pre pârău în jos, au dat priste niște păscari, carii dacă i-au luat sama, cu dragoste l-au priimit. Iara Patru Vodă înfricoșându-să de dânșii, s-au speriiatu. Iara ei cu jurământ s-au jurat înaintea lui, cumu-i vor fi cu direptate și nimica sa nu să teamă. Iară el le-au dat lor 70 de galbeni și dacă au văzut ei galbenii cu bucurie l-au priimitu și l-au dis la otacul lor, de l-au ospătat cu pâine și cu pește friptu, ospățu păscărescu, de ce au avut și ei. Și dacă au inserat, l-au îmbrăcat cu haine proaste de a lor și cu comanac în cap și decii l-au scos la Ardeal. Si fiindu oaste ungureasca tocmită de strajă, la margine, l-au între-batu pre dânșii: «Ce oameni sânteti?». Ei au zis: «Sântem pescari». Și așa au trecut prin straja ungurească și nimenea nu l-au cunoscut".

Marile critic literar Nicolae Manolescu afirmă în acest context că Ureche este un scriitor "realist", care "vede". Faimoasa scenă a uciderii celor 47 de boieri de către Lăpușneanu e mai vie în cronică decât în nuvela lui Negruzzi: "Și i-au chiematu pre obiceiul boierilor la curte, carii făr nici o grijă și de primejdie ca aceia negândindu-să dacă au intrat în curte, slujitorii, după învățătura ce au avut, închis-au poarta și ca niște lupi într-o turmă făr de nici un pastor, au intrat într-inșii, de-i snopiia și-i junghiia, nu numai boierii, ce și slujitorii. Nici alegea pre cei vinovați, ci unul ca altul îi punea suptu sabie, cădea mulțime dipre zabrele sariia afara, de-și frângiia picioarile".

Talentul cronicarului se manifestă din plin în ultima parte a cronicii. Stilul este incomensurabil cu cel din debutul operei. «Cretul au prinsu de veste, au iesit din târgu cu 50 de cazaci pedestri cu sinete si au venit la un vad, unde au intrat în apă până în pântecile calului și au pus cazacii denainte. Iar Boboletschi, dacă au sosit la vad după el, văzându pă Cretul că ieste gata a sa baterea și la loc strâmtu, nu s-au apucat de războiu, ci s-au întorsu înapoi și aciias Cretul după dânsul în târgu. Boboletschi la curte, iar Cretul în târgu la gazdă”.

Excepționale sunt paginile care cuprind înfruntarea cu turcii - "Cându s-au lovit ostile" - cum spune Ureche: "Și multă moarte s-au făcut între amandoao părțile, că nu era loc a călca pre pământu, ci pre trupuri de om. Așa mai apoi să bătiia de aproape, cât și mâinile le obosisă și armile scăpa. Acela praf se făcusă, cât nu să cunoștiia care de care-i ieste, de saneate și di trăsnetul pușcilor nu să auziia dispre amândoaoa părțile, nici pușcașii nu mai știia în cine dau. Decii Ion Voda au indireptat pre ai săi dinapoia pușcilor, să se odihnească putinei și turcii asijderea. Așa stându și privind unii la altii, au dat o ploaie mare, de li s-au muiat praful".

Stilul lui Ureche în acest fragment de cronică este unul dinamic, fluent și plin de pasiune. Metaforele și comparațiile curg într-un mod organic și oferă cititorului o lectură palpitantă.

Rolul lui Grigore Ureche în evoluția culturală a Moldovei medievale este uriaș. Istoria și istoriografia,  axiologia moralizatoare, stilul literar nemaiîntâlnit pe aceste meleaguri - toate îl transformă într-un munte de cultură, erudiție și cunoștințe enciclopedice pentru vremurile sale. E greu de închipuit că fără Ureche, mai străluceau în șirul cronicarilor Miron Costin și Ion  Neculce.

A murit marele om de cultură, care și-a pus temeinic amprenta pe cultura noastră medievală, în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!