Scriitorul Gheorghe Calamanciuc s-a stins din viață
Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Poetul, prozatorul și dramaturgul Gheorghe Calamanciuc, laureat al mai multor premii literare, fost profesor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, s-a stins ieri din viață, la vârsta de 77 de ani, informează MOLDPRES.
Anunțul a fost făcut public de către jurnalista de la Radio Moldova, Alina Chiriac-Ivașcu. Modest, discret, cu o minte sclipitoare și un talent uriaș, scriitorul, publicistul, poetul, dramaturgul, ziaristul, prozatorul Gheorghe Calamanciuc ne-a lăsat în această dimineață într-o mare întristare... Și-a luat penița de aur și s-a dus în ceruri să-i răsfețe pe îngeri cu scrierile sale. A luat cu sine și cele 40 de poeme inserate într-un CD, intitulat *Madrigal de duminică*, o frumusețe de audiobook la care am trudit frumos, împreună cu regizoarea Elena Vieru, CD care a văzut lumina chiar zilele acestea, în orașul Sfântu Gheorghe, România, și pe care scriitorul Gheorghe Calamanciuc, din păcate, nu a apucat să-l vadă, să se bucure, să-l dăruiască iubitorilor de poezie...”, a scris pe rețelele de socializare Alina Chiriac-Ivașcu.
Potrivit academicianului Mihai Cimpoi, Gheorghe Calamanciuc s-a manifestat în toate genurile. ”A scris proză scurtă și cinci romane, romane în care noi aflăm multe lucruri despre fenomenele și realitățile de astăzi, despre oamenii de azi cu tot ce au ei bun și rău. ”A scris poezie pentru copii și pentru cei mari, pentru toate vârstele și cu formule variate, de la poezie lirică la sonet și bineînțeles, a excelat în dramaturgie. Are piese montate în întreg spațiul românesc și ceea ce este important - a făcut dramaturgie pentru copii, gen puțin explorat la noi. Este un dramaturg care s-a gândit la psihologia copilului, la felul lui de a percepe lumea și a făcut o dramaturgie bună care este montată și în școlile noastre. A fost un punct de reper în viața culturală a orașului Bălți. În mod sistematic el a promovat acolo valorile noastre”, a constatat academicianul Mihai Cimpoi.
Gheorghe Calamanciuc s-a născut pe 7 februarie 1945 în satul Mihoreni, Herţa, Ucraina. A absolvit Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi. A fost director de şcoală, profesor de limba română, lector la Universitatea Pedagogică de Stat „A. Russo”, redactor literar la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. A semnat volumele de piese „Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit”, „Ultimul urmaş al lui Ştefan”, „Teatru pentru copii”, cărţile de versuri „Toamna risipei lui Adam”, „Singur în 50 de poeme” şi „Poemele repausului”, ”Poeme de citit bătrânețea”, ”50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme”, romanele „Don Juan în derivă”, „Don Juan de mucava”, „Don Juan, proscrisul”, „Celebritatea ghinionistului” și ”Don Juan izgonitul din visuri”.
Gheorghe Calamanciuc va fi înmormântat marți, la Bălți.
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
Protejarea patrimoniului cultural mobil, discutată la lansarea celei de-a III-a ediții a programului de microcalificare
FOTO // Săptămâna Limbii Italiene în Lume s-a deschis la Chișinău. Ambasadorul Italiei: „Între noi există o legătură bazată pe sensibilitate culturală”
FOTO // Spectacolul „Richard al III-lea” de la Chișinău, pe scena Festivalului Dimitria din Salonic
Poziția Republicii Moldova în negocierile cu UE privind cultura și patrimoniul, supusă consultărilor publice
Săptămâna Limbii Italiene începe la Chișinău
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
FOTO // Teatrul „Alexie Mateevici” a prezentat spectacolul „Jubileul” pentru diaspora din Torino și Milano
FOTO // Meșterii populari, celebrați la Forumul Patrimoniului Cultural Imaterial
Compozitorul și profesorul universitar Pavel Anton a trecut în neființă
Republica Moldova și România pregătesc un acord de colaborare în domeniul patrimoniului muzeal
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
Cetățenii pot solicita din nou online mai multe acte și extrase din registrele de stat
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Republica Moldova și România examinează programe comune pentru apărarea împotriva dronelor
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Medicamentele ieftine, tot mai puține în farmacii. Ministerul Sănătății pregătește reformarea regulilor de preț
Șase unități de transport au fost repartizate pompierilor din nordul țării pentru prevenirea situațiilor de urgență
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
VIDEO // Un bărbat căutat în Cehia pentru jaf, fraudă și furt a fost extrădat
Noul ministru de Externe al României, la Chișinău. Agenda europeană, discutată cu Cristina Gherasimov
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
Vasile Tofan, despre atacurile hibride: „Securitatea cibernetică va rămâne o prioritate pentru Republica Moldova”
Republica Moldova ar putea începe să importe gaze din perimetrul Neptun Deep din toamna anului viitor
Un bărbat din capitală a fost reținut de CNA după ce ar fi primit peste 3.000 de euro și 7.600 de lei pentru a facilita soluționarea unor probleme imobiliare