ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MAE din China a comentat posibila vizită a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA în Taiwan

15:48 | 02.08.2022 Categorie: Externe

Beijing, 2 aug. /MOLDPRES/. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China, Zhao Lijian, referindu-se la o posibilă vizită în Taiwan a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a declarat, la data de 1 august, că eventuala vizită va constitui o interferență barbară în afacerile interne ale Chinei, va aduce prejudicii grave suveranității și integrității teritoriale ale Chinei, încălcând în mod deliberat principiul existenței unei singure Chine, amenințând serios pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, periclitând grav relațiile dintre China și SUA, generând situații și consecințe extrem de grave, transmite MOLDPRES cu referire la site-ul romanian.cri.cn.

Zhao Lijian a subliniat că indiferent când și sub ce formă se va deplasa în Taiwan, vizita lui Pelosi va încălca grav principiul unei singure Chine și prevederile stabilite în cele trei comunicate comune chino-americane, va afecta grav relațiile China-SUA și va produce în mod cert influențe politice rele. „China va lua, cu certitudine, măsuri hotărâte și puternice, pentru a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială”, a menționat oficialul chinez.

În seara zilei de 1 august, Comandamentul Teatrului de Operații din Est al armatei chineze a lansat un videoclip intitulat „Suntem pregătiți să executăm ordinul de luptă", considerat a fi cel mai recent avertisment privind eventuala vizită în Taiwan a lui Pelosi.

Foto: fmprc.gov.cn

img22005799

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!