ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe localități din Nisporeni şi Ungheni vor fi asigurate cu apă potabilă din Prut

11:45 | 02.09.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Consiliul raional Nisporeni și compania executoare au semnat ieri contractul de antrepriză în cadrul proiectului de îmbunătățire a calității vieții populației rurale prin construcția apeductului de interconexiune a râului Prut - satul Măcărești, ce va asigura cu apă potabilă 13 localități din raioanele Nisporeni și Ungheni, transmite MOLDPRES. 

Acest proiect de dezvoltare este planificat pentru implementare în decurs de 35 de luni și prevede construcția apeductului magistral cu lungimea de 29,8 km, cu conectare la punctul de traversare „Măcărești" a râului Prut către 13 localități. De asemenea, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de construcție a rețelelor interioare în localitățile Brătuleni și Isăicani pe o lungime de 24,3 km, precum și construcția a patru stații de pompare, 10 castele și șase rezervoare de apă.

Cele 13 localități prevăzute în proiect sunt: Măcărești, Frăsinești, Costuleni din raionul Ungheni și Boldurești, Chilișoaia, Băcșeni, Brătuleni, Cârnești, Valea Trestieni, Isăicani, Luminița, Selișteni, Odobești din raionul Nisporeni.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 60 milioane de lei (trei milioane de euro), dintre care circa 90% din cheltuieli vor fi acoperite din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar restul sumei va reprezenta contribuția aplicantului.

Foto: ADR Centru

img22006560

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!