ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2024

08:59 | 21.09.2022 Categorie: Sport

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Rusia, sancţionată pentru invadarea Ucrainei, nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal 2024, care va avea loc luna viitoare la Frankfurt (Germania), au anunţat marţi Federaţia rusă de fotbal şi UEFA, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

"Echipa naţională a Rusiei nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2024, care se va desfăşura pe 9 octombrie la  Frankfurt", a anunţat marţi Federaţia rusă de fotbal într-un comunicat. Federaţia a subliniat că acest lucru se datorează "deciziei UEFA din luna februarie de a suspenda participarea echipelor naţionale şi de club din Rusia" de la competiţiile organizate de forul fotbalistic european "până la noi ordine".

FIFA a anunţat pe 28 februarie, după invadarea Ucrainei, că naţionala Rusiei şi echipele de club din această ţară sunt excluse de la competiţiile organizate de FIFA şi UEFA.

Cluburile din Rusia au fost suspendate şi din sezonul 2022-2023 al cupelor europene, a anunţat, pe 2 mai, UEFA, care a decis că selecţionata Rusiei nu va participa la barajul de calificare la Cupa Mondială 2022 şi la ediţia 2022-2023 a Ligii Naţiunilor, iar echipa Rusiei va fi înlocuită de cea a Portugaliei la EURO 2022 la feminin.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a respins în luna iulie recursul Federaţiei ruse de fotbal, care contesta această suspendare.

Excluderea Rusiei din preliminariile următorului Campionat European a fost confirmată marţi de UEFA, al cărei comitet executiv s-a reunit în insula croată Hvar.

"Toate echipele ruse sunt în prezent suspendate în urma deciziei Comitetului Executiv al UEFA din 28 februarie 2022, care a fost confirmată de Tribunalul de Arbitraj al Sportului pe 15 iulie 2022", a amintit UEFA într-un comunicat.

"Prin urmare, Rusia nu este inclusă la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal", a adăugat această organizaţie.

EURO 2024 va avea loc în Germania, ţară care a cerut de altfel UEFA să excludă Belarusul în urma susţinerii sale pentru Rusia.

img22007092

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!